Știri
Din cauza unor lucrări la reţelele electrice, următoarele străzi vor fi întrerupte de la alimentarea cu energie electrică:
Ieri, pe 23 ianuarie 2017 a încetat din viață publicistul laureat cu premiul Pro Urbe Szőts Dániel, prin urmare în semn de compasiune a fost arborat pe clădirea primăriei steagul de doliu. Acesta este un gest clar de compasiune manifestat de către municipalitate cu ocazia înmormântării care a avut loc astăzi, 24 ianuarie 2017 la ora 15. Drapelul negru a fost înlăturat imediat după înmormântare, la ora 16.
În toamna anului 2016 Primăria anunța 57 de posturi vacante. După gestionarea primului val de reînnoire instituțională am întocmit un raport informativ din datele posturilor publicate și ocupate în ultimul an.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacantă din cadrul Compartimentului de Dezvoltare, Investiţii.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a înființat la sfârșitul anului trecut o nouă direcție în cadrul Primăriei, numită Direcția Tehnică şi Monitorizare societăți comerciale subordonate şi servicii publice.
Compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă, numită Referent, gradul profesional superior.
Vineri, 20 ianuarie, începând cu orele 10, respectiv 12, în Sala mare a Teatrului „Tamási Áron” va avea loc cel de-al doilea concert-lecție din sezonul 2016/2017, purtând titlul „Muzică din timpul regilor”. Colaborator: formația Codex, narator: Adorján Csaba. De data aceasta, elevii din clasele I–IV (publicul țintă a programului) se vor familiariza cu muzica veche.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează publicul despre încheierea cazului privind doborârea cifrelor de gheță care a avut loc săptămâna trecută, la data 10 ianuarie 2017. Având în vedere informațiile obținute în cursul zilelor precedente primele două comunicate emise de către Primărie necesită rectificări.