Descriere

Despre noi

Sfântu Gheorghe este cel mai important oraş al Judeţului Covasna, regiunea istorică Trei Scaune şi, totodată, cel mai mare oraş cu majoritate maghiară din Transilvania.

Sfântu Gheorghe este municipiul de reședință al județului Covasna și, în același timp, considerat cel mai viabil oraș, a cărui istorie intensă – dar adesea zbuciumată – servește ca justificare a legitimității alegerii acestui titlu.

Conform mărturiei materialelor arheologice, povestea merge înapoi până în epoca de piatră, detectându-se încă din acele timpuri urme ale unor stiluri de viață așezate și migratoare în zona noastră. Așezământul și-a luat numele de la Cavalerul Sfântul Gheorghe, patronul sfânt al primei sale biserici, iar cea mai veche mențiune scrisă care a supraviețuit datează din 1332.

Simultan cu înființarea județului Covasna, în 1968 Sfântu Gheorghe a primit titlul de municipiu, respectiv de atunci a devenit și reședință de județ. Caracterul particular avut anterior de oraș târg s-a schimbat foarte mult în anii socialismului, atât din punct de vedere economic, cât și social. În perioada de după schimbarea regimului, conducerea orașului a intreprins multe acțiuni pentru modernizarea orașului Sfântu Gheorghe, rezultatul fiind incontestabil vizibil atât în imaginea așezării, cât și în aspectul acesteia, în dinamica dezvoltărilor, în evenimentele organizate și în mentalitatea progresistă a locuitorilor săi.

Astăzi, Sfântu Gheorghe este un loc în care toată lumea – atât locuitori, cât și vizitatori – pot găsi ceva pe placul lor: de la cea mai veche moștenire semnificativă din punct de vedere al ideologiei, tradiției și științei, până la cultura vie, care necesită prezență, la diverse activități de agrement și sport.

 
Istoria oraşului pe scurt

Regiunea noastră a fost locuită  începând  de la epoca de piatră şi se găsesc urmele multor populaţii. Oraşul a primit numele după hramul bisericii: Sfântu Gheorghe. Aşezarea este menţionată prima dată în anul 1332: Sfântu Gheorghe avea eparhie independentă şi preotul plătea 15 banali în dijma papală. Ca oraş (civitas) Sfântu Gheorghe este menţionat prima dată într-un document din anul 1461, iar într-un alt document din 1492 figurează deja ca oraş privilegiat.

În timpul existenţei sale, oraşul a fost distrus de mai multe ori, cele mai violente fiin atacurile tătarilor şi turcilor din anii 1651 şi 1661, care au distrus aproape complet oraşul. După aceste asedii devastatoare numai o mică parte a locuitorilor a supravieţuit. Din documente şi însemnări rezultă că viaţa locuitorilor nu a fost mai uşoară nici după asedii, când au urmat secete şi epidemii de ciumă.

În timpul domniei împărătesei Maria-Theresa, secuii ( locuitorii oraşului) au fost organizaţi într-un mod forţat în garnizoane militare, numite garnizoane de „păzirea/ocrotirea hotarelor”. Cei care au refuzat să participe în formarea acestor garnizoane au fost arestaţi şi trimişi în închisori. În afara serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţi, oraşul a fost obligat să suporte cheltuielile legate de garnizoane care staţionau în oraş. În parte, existenţa acestor condiţii dure ar putea servi ca o explicaţie pentru faptul că locuitorii oraşului au luptat cu o convingere fermă împotriva dominaţiei austriece în 1848-49.

Lupta pentru independenţă din 1848 a constituit perioada cea mai glorioasă din istoria oraşului. Locuitorii oraşului au decis să se alăture luptei de independenţă şi s-au organizat în batalioane armate, iar după eşuarea discuţiilor cu comandamentul austriac, au declarat începerea luptei de rezistenţă împotriva Imperiului Austriac. Un rol important în derularea acestor evenimente a jucat Gábor Áron, un om simplu care s-a angajat să toarne tunurile necesare armatei revoluţionare.

După eşuarea luptei de independenţă au urmat represalii, în această perioadă a fost distrus conţinutul arhivei orăşeneşti, soldaţii ruşi şi austrieci au folosit volumele arhivei pentru a evita noroiul de pe străzile oraşului. Sfântu Gheorghe a  fost obligat să plătească despăgubiri, iar confiscările şi arestările au fost zilnice în această perioadă.

Normalitatea a revenit în oraş numai în anul 1860, când după un timp îndelungat regiunea a început să se dezvolte. În 1861 este ales pentru prima dată un primar şi un consiliu local. În anii următori a fost construită prima fabrică de textile şi au fost fondate Muzeul Naţional Secuiesc, orfelinatul şi spitalul.

Sfântu Gheorghe a devenit astfel primul oraş din Ţinutul Secuiesc unde a fost construită o fabrică de textile şi tot aici s-a instalat prima dată energia electrică în regiune. Oraşul nostru a fost cel dintâi din Secuime unde a fost construită prima sală de teatru.

Oraşul nostru a avut cetăţeni de onoare iluştri, între ei faimosul scriitor Jókai Mór, sau eroul revoluţiei maghiare din 1848-49, Kossuth Lajos.

În urma schimbărilor dramatice de după primul război mondial, ca rezultat al Trianonului, oraşul Sfântu Gheorghe a trecut la statul român. Între 1940 şi 44 Sfântu Gheorghe a revenit din nou la statul maghiar, iar după încheierea celui de al doilea război mondial a revenit statului român.

Între 1652 şi 1960, Sfântu Gheorghe a făcut parte din Regiunea Autonomă Maghiară, iar în 1960 a fost repartizat la Regiunea Stalin. Oraşul a devenit municipiu în 1967, când România a fost împărţită în noi diviziuni teritoriu-administrative şi judeţul Covasna a fost constituit. În prezent, municipiul Sfântu Gheorghe este reşedinţa judeţului Covasna. Anii socialismului au schimbat semnificativ caracterul oraşului, însă în ultimii 18 ani conducerea oraşului a făcut eforturi pentru a diminua efectele erei comuniste.


Oraşul nostru în prezent

Municipiul Sfântu Gheorghe este reşedinţa judeţului Covasna, fiind un oraş în plină dezvoltare.

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Sfântu Gheorghe se ridică la 50.080 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 56.006 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (69,25%), cu o minoritate de români (18,93%), iar pentru 11,29% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, cei mai mulți locuitori sunt reformați (34,06%), cu minorități de romano-catolici (28,27%), ortodocși (16,17%), unitarieni (5,23%) și evanghelici luterani (1,15%), iar pentru 12,26% nu se cunoaște apartenența confesională.

Numărul locuinţelor este 23.235, din care 99% cu energie electrică, 95% cu apă potabilă, 67% cu canalizare. Începând din anii `90 s-au realizat noi cartiere de locuinţe precum şi cartiere rezidenţiale.

Cele mai importante obiective sportive sunt: Arena Sepsi, stadionul municipal şi baza sportivă, ştrandul, bazinul de înot şi pârtia de schi din Şugaş-Băi.

Dintre instituţiile culturale am dori să amintim teatrele Tamási Áron şi Andrei Mureşanu, Ansamblul de Dansuri „Háromszék”, Biblioteca Judeţeană „Bod Péter”, Casa de Cultură Municipală, Galeria de Artă „Gyárfás Jenő” şi Casa „Míves”.
Începând din 1997 învăţământul superior este reprezentată de Universitatea Babeş-Bolyai, prin facultăţile de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, precum şi Facultatea de Ştiinţa Mediului.

În oraşul nostru industrializarea a început odată cu fondarea primei fabrici de textile din Ţinutul Secuiesc. În 1879 a fost construită şi fabrica de tutun. Odată cu construcţia căii ferate pe linia Braşov - Târgu Secuiesc - Miercurea Ciuc, oraşul nostru a intrat în reţeaua naţională de căi ferate, iar din 1908 energia electrică este deja disponibilă locuitorilor din oraş.

În anii ‘70 conducerea socialistă a implementat un nou val de industrializare, prin construirea unor fabrici de utilaje. Tot în această perioadă se construieşte şi fabrica de mobilă.

La începutul anilor ‘90, după revoluţia din 1989, economia de piaţă devine un factor important în închiderea marilor întreprinderi din perioada socialistă. Recent însă au apărut investitori străini mai ales în domeniul industriei uşoare (îmbrăcăminte, carton şi textile).

La marginea oraşului se află Băile Şugas, o staţiune balneară cunoscută pentru apele ei minerale, care conţin dioxid de carbon, având un efect tămăduitor. Locaţia a fost descoperită în anii 1840, când minerii locali au căutat aur, însă în loc de metale preţioase a apărut gazul cu efecte benefice sănătăţii, marcată de mofeta din zonă. Şugas Băi este o locaţie ideală şi pentru iubitorii sporturilor de iarnă, fiind dotat cu teleschi şi tunuri de zăpadă artificială.

Vizitatorii pot alege dintre trei hoteluri de 3 şi 1 stea, respectiv trei pensiuni de 2 şi 1 margarete. Există diverse posibilităţi de relaxare, bază de înot şi recreere, sală de aerobic, iar în satele din vecinătatea oraşului se practică şi călăria.

În oraşul nostru există restaurante excelente unde oaspeţii pot alege dintre variatele mâncăruri tradiţionale.