ro
 
Vineri, 06. Decembrie 2024.

Instituţii de cultură


 

Teatrul Andrei Mureşanu
www.tam.ro

Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) este o instituţie publică de spectacole, fiind principalul organizator de evenimente culturale pentru comunitatea minoritară românească din zonă. Începând din anul 1992 se desparte de Teatrul „Tamási Áron”. Chiar dacă cele două teatre împart şi astăzi aceeaşi clădire, din 1992 ele funcţionează ca două instituţii artistice independente, după strategii culturale diferite şi cu echipe proprii.

TAM oferă publicului său montări din dramaturgia clasică româneasca şi universală dar şi piese contemporane, fiind deschis tuturor tendinţelor actuale din spaţiul spectacologic teatral (spectacole de teatru-dans, teatru-imagine, performance-uri, happening-uri, workshop-uri, etc.).

Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe se află pe lista teatrelor invitate la International Theatre Festival Varna Summer 2010 din Bulgaria. Piesa cu care TAM a luat parte la Festival este „Lucia patinează”, în regia lui Radu Afrim. Prin prezenţa la Varna, TAM reîncepe, practic, seria participărilor la festivaluri internaţionale.

Câteva spectacole ale teatrului: Cameristele, Ţara Clownilor, Fata babei şi fata moşneagului, Mai întâi te naşti, Casanova, Îngerul şi floarea, Poveşti de familie...

sus


 

Muzeul Naţional Secuiesc
www.sznm.ro

Muzeul este deschis vizitatorilor din 1875. Ca instituţie ştiinţifică, Muzeul Naţional Secuiesc şi-a propus cercetarea şi prezentarea comunităţii şi a memoriei culturale regionale din Ţinutul Secuiesc. În clădirea Muzeului se află biblioteca, secţia de ştiinţele naturii, cea de arheologie-istorie şi cea de etnografie. Aici se află una din cele mai mari colecţii de ciuperci din România şi colecţia de fluturi „Diószeghy” cu peste 23.000 exemplare.

În afara acestor secţii, mai aparţin de complexul muzeal şi câteva unităţi externe cu sediul în Sfântu Gheorghe (Galeria de artă) şi în judeţ (Târgu Secuiesc, Cernat, Baraolt şi Zăbala). Galeria de artă „Gyárfás Jenő”, ca secţie autonomă de artă plastică, cu sediul în clădirea „Bazarului” din centrul oraşului, gestionează şi expune sculpturi şi grafică din sec. XIX–XX.

sus


 

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
www.mncr.ro

În anul 1995 Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a înfiinţat la Sfântu Gheorghe o secţie de arheologie, care urma să fie transformată într-un muzeu de sine stătător conform Hotărârii de Guvern nr. 1365 / 1996. Hotărârea de Guvern a fost aplicată abia în anul 1999, înfiinţându-se astfel Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, în subordinea Ministerului Culturii. În anul 2007 instituţia primeşte titulatura de muzeu naţional, fiind azi cunoscută sub denumirea de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, subordonat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Din anul 1999 şi până în prezent instituţia şi-a concentrat eforturile pe cercetarea şi salvarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului material şi imaterial, mobil şi imobil, atât a celui local cât şi a patrimoniului din întreg arealul Carpaţilor Răsăriteni.

Muzeul a realizat numeroase proiecte culturale, pe cont propriu sau în colaborare cu alte instituţii culturale din ţară şi străinătate, dintre care putem aminti: cercetările arheologice de la Covasna – „Cetatea Zânelor”; cercetările arheologice de la Olteni – „Cariera de Nisip” (jud. Covasna); cercetările arheologice de la Păuleni Ciuc-Ciomortan – „Dâmbul Cetăţii” (jud. Harghita); cercetările arheologice de la Băile Figa (jud. Bistriţa-Năsăud); cercetări etnografice în judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Bistriţa-Năsăud; cercetări etno-arheologice în Carpaţii Răsăriteni, cu privire la exploatarea preindustrială a sării; cercetări istorico-documentare privind învăţământul confesional ortodox, viaţa şi activitatea unor personalită.

sus


 

Teatrul de mişcare Studio M
www.m-studio.ro

Studio M a fost înfiinţat în anul 2005, la Sfântu Gheorghe, sub egida directorului artistic Péter Uray, ca şi atelierul experimental de teatru-mişcare din cadrul Ansamblului de dansuri folclorice „Trei Scaune”. Preocuparea majoră a trupei constă în explorarea mijloacelor expresive actoriceşti prin determinarea elementelor tangenţiale dintre teatrul cuvântului , teatrul-mişcare şi cel vizual, angajându-se la introducerea unui gen (dansul contact) înrădăcinat mai demult în Europa de Vest, rămas, cu toate acestea, necunoscut până acum în Transilvania. Spectacole: Ferenc Molnár: Liliom, William Shakespeare: Romeo & Julia, Adagio Cantabile, Éden, Mint a fagyöngy, William Shakespeare: Hamlet...

sus





Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune”
www.hte.ro

Scopul ansamblului este culegerea, păstrarea şi transmiterea muzicii şi a dansului popular din Transilvania, prin prezentări scenice de o înaltă valoare artistică, prin crearea unor spectacole reprezentative pentru muzica şi dansul popular maghiar din Ardeal. Ansamblul contribuie la creşterea popularităţii dansurilor prin spectacolele de scenă, dar şi prin învăţarea acestora în comunitate. În acest scop, începând din 2001 Ansamblul de dansuri „Trei Scaune” în parteneriat cu Fundaţia Lajtha László şi cu Casa de Cultură „Kónya Ádám”, organizează săptămânal petreceri de dans, unde pot participa toţi cei care vor să înveţe dansurile populare. Acelaşi concept are ca bază şi Tabăra de Folclor Ţigănesc din Comandău, care s-a născut cu scopul de a oferi o cunoaştere mai profundă a culturii şi a vieţii de zi cu zi a rromilor.

sus





Teatrul Tamási Áron"
www.tasz.ro

1948 este anul în care la Sfântu Gheorghe ia fiinţă o instituţie teatrală profesionistă, cu denumirea de „Állami Magyar Népszínház” (Teatrul Popular Maghiar de Stat). Din 1998, numele instituţiei a fost schimbat în Teatrul „Tamási Áron”. Anul 1995 va rămâne în arhivele instituţiei ca anul când opt actori ai Teatrului Figura Studio din Gheorgheni, împreună cu directorul şi regizorul lor favorit, Bocsárdi László, au intrat în trupa de la Sfântu Gheorghe şi au început aventura transformării ei într-una dintre cele mai apreciate şi aplaudate companii teatrale din România. O aventură care a lăsat în urmă spectacole de mare succes în regia lui Bocsárdi László. Producţii de referinţă au fost şi cele după piesele lui Molière, în regia Olgăi Barabás: Don Juan, Vicleniile lui Scapin; mai târziu, adaptările după Peer Gynt şi Partok, szirtek, hullámok (Ţărmuri, stânci şi valuri) au confirmat că Tamási Áron este patronul spiritual al unui teatru care îşi merită numele.

În 2012 Teatrul Tamási Áron a organizat pentru a doua oară Bienala Internaţională de Teatru. REFLEX este un concept de festival teatral cu deschidere regională programată, în sensul că selecţia Bienalei propune o viziune asupra fenomenelor teatrale, din ultimele două stagiuni, din Europa Centrală şi de Est, faţă în faţă cu noile tendinţe ale teatrului din Europa Occidentală. Criteriul de selecţie al Bienalei Reflex este: spectacole de referinţă din Centrul, Estul şi Vestul Europei, producţii care s-au situat în topul celor mai bune oferte teatrale şi a căror valoare a fost confirmată de premiile criticii din ţara de origine.

sus





Centrul de Cultură al Judeţului Covasna
www.kultkov.ro

Centrul Cultural al Judeţului Covasna se ocupă cu explorarea, documentarea şi promovarea valorilor şi evenimentelor culturale şi a tradiţiilor şi obiceiurilor populare. Activitatea centrului se poate rezuma prin următoarele: cercetare, formare şi publicare, organizarea şi susţinerea festivalurilor judeţene, regionale şi internaţionale, a expoziţiilor şi taberelor, al evenimentelor tradiţionale şi a simpozioanelor şi conferinţelor ştiinţifice. În vederea promovării eficienţei acestor activităţi în 2005 centrul a început să grupeze programele sale în jurul unor anuri tematice, accentuând în fiecare an câte un domeniu de expertiză: Anul Evenimentelor Tradiţionale Festive 2005, Anul Tineretului 2006, Anul Întâlnirilor 2007, Anul meşteşugarilor 2008, Anul lui Benedek Elek 2009, Anul artelor plastice 2010.

sus



Casa de Cultură „Kónya Ádám”
www.kultura.ro

Casa de cultură doreşte să fie în primul rând căminul celor care îndrăgesc cultura şi se dedică acestuia – un loc unde ideile pot prinde viaţă şi se pot realiza diferitele iniţiative individuale şi comune. Este sarcina sa importantă să încurajeze dezvoltarea amatorilor, susţinându-le activităţile culturale atât individuale cât şi în grup. Prin programele sale comunitare şi culturale oferă ajutor celor care vor să-şi redescopere rădăcinile, respectiv celor care doresc să cunoască tradiţiile populare şi cultura.
Activităţi principale: coruri, teatru, dans popular, arte plastice, orchestră, cluburi (de jazz, de presă, de film...)

sus




Biblioteca Judeţeană Bod Péter"
www.kmkt.ro

Instituţia dezvoltă în primul rând un fond enciclopedic de documente bibliotecare în limba maghiară şi română. Prin activităţile şi proiectele sale doreşte să devină un loc veritabil pentru comunitate, unde utilizatorii au posibilitatea de a folosi pe lângă serviciile tradiţionale de bibliotecă, şi servicii de informare şi comunicare în numeroase domenii. Evenimentele culturale menite de a servi petrecerea plăcută şi inteligentă a timpului liber servesc şi menţinerea publicului deja existent şi atragerea de noi vizitatori.
La sfârşitul anului 2012 fondul bibliotecii includea 219 128 de documente (cărţi, ziare, periodice, documente audio-vizuale).

Pe lângă serviciile de împrumut şi cele caracteristice sălii de lectură pentru copii, secţia asigură ocazional supravegherea copiilor mici, 1-2 ore în timpul programului. În timpul anului şcolar, din două în două săptămâni, în cadrul programului Căsuţa fermecată, se organizează activităţi culturale, artistice şi recreative pentru copii.

sus





Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană Magma
www.magma.maybe.ro

Erupţii şi solidificări
Naşterea proiectului Magma şi a Spaţiului Expoziţional de Artă Contemporană
Magma acţionează în două direcţii. Pe de o parte se fierbe, se formează sub suprafaţă, pe de altă parte iese la suprafaţă din când în când, erupând. Descrierea de „autopoetic” dată de Niklas Luhman poate fi considerată la fel de întemeiată ca şi auto-definirea de acţiune colectivă. Magma este „auto-poetic” în sensul în care se susţine, se resuscitează în mod constant fără a lua în considerare orice tip de restricţie formală sau tematică. Paradoxal, însă, nu poate fi perceput ca o acţiune circulară originând din şi revenind la sine. Este mai degrabă o manifestare colectivă a unei unităţi care auto-funcţionează. În cele ce urmează vă oferim o prezentare a unor erupţii consecutive care urmăresc mişcarea proiectului Magma, de Kispál Attila, Kispál Ágnes Evelin és Vetró Barnabás, de la erupţie până la solidificare. (Bartha Zonga)

sus





Centrul de Cultură Arcuş
www.ccarcus.ro

Centrul de Cultură Arcuş este o instituţie publică de cultură, care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.
Obiectul de activitate al Centrului de Cultură Arcuş îl constituie:

  • organizarea manifestărilor proprii şi ale diferitelor organizaţii sau instituţii partenere, în diferite discipline culturale şi artistice;
  • realizarea unui spaţiu de întâlnire şi contact cultural informaţional;
  • crearea, sprijinirea şi prestarea serviciilor în beneficiul organizatorilor şi participanţilor la activităţile cultural-artistice şi de divertisment
  • organizarea sau oferirea cadrului de desfăşurare a activităţilor de promovare a cunoaşterii valorilor culturii şi a artei naţionale şi universale, de dezvoltare şi afirmare a disponibilităţilor creatoare ale populaţiei în toate domeniile de creaţie şi interpretare artistică sau recreativ-distractive
  • organizarea de conferinţe publice, dezbateri, simpozioane, cenacluri şi ateliere de creaţie artistică, cicluri tematice de spectacole şi concerte din diferite domenii ale creaţiei şi artei interpreative

sus



Casa cu Arcade

Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe găzduieşte mai multe ONG-uri din oraş, precum şi biroul de informare turistică Tourinfo. Aici funcţionează şi două săli de expoziţie aflându-se în grija filialei din Sfântu Gheorghe a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Casa cu Arcade găzduieşte o expoziţie monografică multimedia permanentă, unde vizitatorii pot afla informaţii despre istoria oraşului Sfântu Gheorghe, activitatea culturală bogată a oraşului şi diferite momente istorice care au trecut peste oraşul nostru.

ONG-urile care funcţionează în Casa cu Arcade:

  • Asociaţia Sugás a Pensionarilor
  • Fundația Mihai Viteazul
  • Fundația Cimbora
  • Asociația Vadon
  • Muzeul Național Secuiesc

sus


 Casa memorială a victimelor comunismului din România

https://victimelecomunismuluisfgheorghe.wordpress.com/

Casa memorială a victimelor comunismului din România a fost creată la inițiativă Asociației Foştilor Deținuți Politici din județul Covasna cu sprijinul Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe.
Epoca dictaturii comuniste nu poate fi ştearsă din suflete atât timp cât nu se vorbeşte deschis şi răspicat despre ororile ce au avut loc, despre crimele comise "în numele legii", despre suferințele zecilor de mii din închisori, despre moartea miilor în penitenciare sau colonii, despre dislocarea, exproprierea, prizoniera si trimiterea lor în domiciliu obligat sau la colonii de muncă forțată, despre samavolniciile la care s-au dedat organelor puterii de stat, sub pretextul colectivizării.
Dorim ca această Casă memorială a victimelor comunismului din România să fie un loc al învățăturii pentru urmaşii noştri, iar generațiile care, din fericire, nu au avut parte de aceste orori ale trecutului, să le cunoască şi cunoscându-le, cei tineri să fie hotărâți în a refuza orice formă a dictaturii.