ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Prin sport îi ajutăm pe copiii nevoiași

13.12.2017

Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC și filiala din Sfântu Gheorghe a Serviciului de Ajutor Maltez așteaptă suportul și donația fanilor în cadrul meciului de joi cu echipa Olympiakos Pireu din playoff-ul EuroCup Women.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád-András, a susținut miercuri o conferință de presă extraordinară împreună cu invitații săi, Puskás Bálint, fostul judecător al Curții Constituționale și preşedinte de onoare al Serviciului de Ajutor Maltez, și cu Rusz István, managerul sportiv al echipei Sepsi-SIC.

Tema principală a conferinței a fost acțiunea de strângere de cadouri pe care Serviciul de Ajutor Maltez, echipa Sepsi-SIC și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe o organizează cu eforturi comune în cadrul meciului de baschet care va avea loc joi.

Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC va evolua pe 14 decembrie cu campioana Greciei, Olympiakos Pireu, în prima rundă a playoff-ului EuroCup. Având în vedere numărul mare de fani ai Sepsi-SIC, precum și a faptului că echipa greacă e considerată o putere în lumea baschetului feminin, organizatorii mizează pe un număr record de spectatori la meciul de joi seara.

În lumina acestei speranțe s-a născut ideea de cooperare între organizația caritabilă și clubul sportiv, aceștia rugându-i pe suporterii echipei locale să aducă fiecare dintre ei câte o jucărie, un animal de pluș pe care să îl arunce pe teren după finalul meciului, reprezentând o donație pentru copiii nevoiași. Rusz István a mai adăugat că fiind vorba despre un sport cu minge, suporterii pot să doneze și câte o minge pe lângă jucăriile de pluș.

Jucătoarele Sepsi-SIC vor rămâne pe teren după finalul meciului împreună cu voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez şi vor aduna și împacheta donațiile pe care le vor transporta la destinații: la unitățile Fundației Sfântul Francisc din Covasna și Tușnad, la copiii orfani din casele de tip familial, respectiv la copiii nevoiași care trăiesc în familii mari.

Având în vedere faptul că întâlnirea de joi seara va fi una internațională, respectiv faptul că Guvernul a decretat zile de doliu național între 14 și 16 decembrie în memoria Regelui Mihai, meciul se va organiza cu respectarea anumitor reguli care vor fi aduse la cunoștința publicului înaintea partidei.

Puskás Bálint a povestit că Serviciul de Ajutor Maltez are o relație fructuoasă de ani de zile atât cu Primăria municipiului, cât și cu echipa Sepsi-SIC, și acțiunea de strângere de donații cu prilejul meciului de joi seara este o nouă dovadă a colaborării lor de succes. 

Primarul Antal Árpád a vorbit despre Arena Sepsi pe care autorităţile şi-au imaginat-o nu numai ca un complex sportiv, ci ca un spațiu comunitar, un loc unde se poate bucura și se poate spera. Întrecerea de joi seara este o astfel de ocazie, care poate fi transformată într-o experiență comună a dăruirii.

 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie