Știri
În total, 25 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru anunţatele burse Sfântu Gheorghe, la sediul Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe. Cei care s-au înscris, provin din patru licee din oraşul reşedinţă de judeţ.
După mai multe modificări, a prins contur definitiv proiectul de modernizare a staţiunii Şugaş Băi, şi a trecut în rândul proiectelor care vor fi finanţate. Această investiţie de mari dimensiuni, împreună cu realizarea proiectului „Drumului Apelor Minerale”, poate să transforme această staţiune, care a cunoscut şi zile mai bune, frecventată în trecut de mulţi turişti, într-un complex balnear modern – am aflat de la Sztakics Éva, viceprimarul Municipiului Sfântu Gheorghe.
Cartierul Simeria beneficiază din nou de apă. Soluţia găsită este provizorie, motiv pentru care Primăria roagă populaţia să folosească apa cu moderaţie şi să facă provizii.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe se confruntă cu o problemă care trebuie rezolvată urgent, după ce, cu câteva săptămâni în urmă, preşedintele Asociaţiei Amenkha, Dima Mihály, i-a spus primarului Antal Árpád András că se va stabili, împreună cu familia, în Suedia.
În partea de sud – vest a oraşului, în zona delimitată de străzile Váradi József, Gábor Áron, László Ferenc, Viitorului, Gheorghe Doja furnizarea apei va fi sistată pe perioadă nedeterminată, acest lucru datorându-se faptului că reparaţiile efectuate la conducta principală, ruptă, nu sunt satisfăcătoare. Încă nu se poate determina durata în timp a lucrărilor, necesară rezolvării acestei probleme.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează în perioada 17-24 decembrie, în Piaţa Libertăţii (pe aleea din faţa Parcului Elisabeta), Târg de Crăciun.
Primăria pune la dispoziţia comercianţilor, gratuit, 21 căsuţe de lemn (4mp) şi va asigura curentul electric pentru acestea. Înscrierile se fac până la data de 3 decembrie 2010.
Primarul Antal Árpád András a numit regretabil faptul că, datorită spargerii şi jefuirii transformatoarelor, temporar, nu este curent electric pe străzile Nagy György şi Ştrandului.