Știri
Patinoarul din Piața Centrală (P-ța Libertății) s-a deschis de mai mult de două săptămâni, dar deja se consideră o alternativă importantă de petrecere a timpului liber în rândul locuitorilor. Numerele nu ne contrazic, întrucât în această perioadă deja 6.448 de persoane au folosit patinoarul, dintre care 5.121 de copii și 1.357 adulți. Având în vedere faptul că rata de utilizare a patinoarului este 100%, putem spune că în medie 426 de copii și 110 adulți își petrec zilnic o parte din timpul liber la patinoar.
Atragem atenția locuitorilor orașului că în această săptămână nu vor funcționa automatele de vânzare a biletelor de parcare, deoarece în această perioadă se face trecerea la noile prețuri la bilete și abonamente. Automatele de vânzare a biletelor de parcare vor intra în funcțiune pe data de 8 ianuarie cu următoarele prețuri: 3 lei/oră și 15 lei/24 de ore în cazul biletelor cumpărate de la automate, iar în cazul biletelor achizționate prin SMS prețurile variază astfel: 0,65 euro+TVA/oră și 3 euro+TVA/24 de ore.
Programul Inițiere în Sport, dedicat copiilor a început pe data de 2 octombrie la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe și de atunci se bucură de o mare popularitate. În serialul nostru dorim să prezentăm antrenorii care se ocupă cu acești copii. În prima parte am purtat o discuţie cu antrenorul de baschet, Dombi Szabolcs, în partea a doua am stat de vorbă tot cu un antrenor de baschet, iar în cea de-a treia parte am avut o întâlnire cu o profesoară de educaţie fizică și sport, cu Farkas Zsuzsa.
După o perioadă de așteptare, iluminatul de sărbători a fost aprins și în orașul Sfântu Gheorghe. Iluminatul public ornamental din acest an duce mai departe experianţa vizuală cu care suntem obișnuiţi deja de câţiva ani, iar prin acest lucru alte noi străzi înfăţișează spiritul de sărbători. Drept urmare, culorile calde, albe sunt cele care caracterizează iluminatul festiv al orașului în acest an, elementele decorative sunt subtile și elegante, care prin culorile și formele lor transmit starea de așteptare al unui Crăciunului binecuvântat. Această dispoziţie se reflectată cel mai clar prin coroana de advent.
Între limitele zonelor cuprinse între strada Crângului și bulevardul Nicolae Iorga se află în desfășurare amenajarea primului teren de alergare pentru câini la Sfântu Gheorghe, realizat în cadrul campaniei Pedalează pentru un scop bun - inițiată de Fundația Comunitară Covasna. Obiectivul creează un cadru civilizat pentru a satisface nevoia de mișcare a animalelor de companie, ținute și crescute în mediul urban, ajutând, în același timp și stăpânii, să-și crească câinii conform cerințelor de reglementare.
Deși Primăria municipiului Sfântu Gheorghe nu mărește valoarea impozitelor pentru anul viitor și în cazul persoanelor fizice menține impozitele pe proprietate la cea mai mică limită stabilită de lege, va fi nevoită să impună o măsură mai neplăcută, anume să ridice taxele de parcare. Începând cu anul viitor, valoarea abonamentelor va crește cu puțin peste 50%, iar tarifele pe oră vor crește cu 50%. În același timp, însă din sumele astfel încasate vor crea 3 noi fonduri de sprijin, prin care vor acorda sprijin rezolvării diferitelor probleme comunitare.
Ieri, pe data de 13 decembrie, indicatorul rutier, care indică limitele municipiului Sfântu Gheorghe, aflat pe porțiunea de drum care duce spre Mirercurea-Ciuc, a fost mutat pe porțiunea de drum aflată în imediata apropiere a Arenei Sepsi. Primăria a depus deja cererea privind includerea acestei secțiuni în gestionarea orașului, deoarece aceasta este condiția ca municipalitatea să poată construi trotuare, să amenajeze iluminatul stradal și să marcheze porțiunea respectivă de drum.
Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC și filiala din Sfântu Gheorghe a Serviciului de Ajutor Maltez așteaptă suportul și donația fanilor în cadrul meciului de joi cu echipa Olympiakos Pireu din playoff-ul EuroCup Women. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád-András, a susținut miercuri o conferință de presă extraordinară împreună cu invitații săi, Puskás Bálint, fostul judecător al Curții Constituționale și preşedinte de onoare al Serviciului de Ajutor Maltez, și cu Rusz István, managerul sportiv al echipei Sepsi-SIC.


