Primăria municipiului Sfântu Gheorghe organizează prima conferinţă de prezentare a proiectelor câştigătoare de burse pentru studenţii din anii terminali, acordate de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.
Municipiul Sfântu Gheorghe se pregătește de sărbători cu o coroană de Advent uriașă, iluminare festivă specială, un patinoar în centru, orășel de iarnă ca-n povești, programe pentru copii, concerte și târg de Crăciun.
Pentru ca oamenii să îşi poată rezolva problemele administrative şi în afara programului lor de lucru, fiecare birou cu activitate pentru public din cadrul Primăriei are program prelungit.
Modificările de trafic din zona centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, în jurul magazinului Şugaş, vor intra în vigoare joi, 15 noiembrie, cu o mică schimbare.
Strada Tavaszi Sándor va avea sens unic dinspre magazinul Jysk spre zona centrală. Recomandarea noastră pentru şoferi este să fie atenţi la semnele de circulaţie din zonă, până când se vor obişnui cu noile modificări!
Au trecut aproape două luni de când compania locală de transport public Multi-Trans a înființat o linie nouă de autobuz spre Arena Sepsi de la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc.