ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Ghid pentru depunerea cererilor pentru cardurile familiilor numeroase

22.03.2019

GHID PRACTIC

Cine și când poate să depună cereri pentru carduri pentru familii numeroase?

Se încadrează în aceste facilităţi familiile cu cel puţin trei copii, până când cel mai tânăr membru al familiei împlineşte 18 ani.

Dosare pentru obţinerea cardurilor oferite de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe pentru familiile numeroase se pot depune pe tot parcursul anului. Deţinătorii cardurilor beneficiază de gratuitate la parcare şi reduceri la instituţiile culturale şi de agreement ale municipalităţii. Dosarele depuse până în data de 10 a fiecărei luni vor fi evaluate în acea lună.

Hotărârea Consiliului Local nr. 415/2018 cu modificările prin 44/2019 şi regulamentul se pot accesa AICI.

Ce trebuie să conțină documentația?
Documentația depusă trebuie să conțină următoarele:

  1. Cererea completată, o puteţi descărca de >>> AICI
  2. Declarații tipizate completate, o puteţi descărca de >>> AICI
  3. Copia după actele de identitate ale membrilor familiei și copia după certificatele de naștere.
  4. După caz, copie după certificat de căsătorie / sentința de divorț / certificatul de deces / sentința civilă / încheierea judecătorească.
  5. Acte doveditoare privind calitatea de angajat a părinţilor/persoanei care au/are în întreţinere cel puţin trei copii, adeverință de la locul muncă, dovadă privind realizarea de venit.
  6. Declaraţie pe propria răspundere privind numărul copiilor aflaţi în întreţinere.
  7. Adeverinţă din partea unităţii de învăţământ privind situaţia absenţelor copiilor pentru anul școlar anterior / pentru copiii înscriși la grădiniță adeverință privind înscrierea. 

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe publică pe site-ul instituției la data de 15 a fiecărei luni rezultatele cererilor depuse. Rezulatele sunt comunicate și prin e-mail către familii. 

Ce fel de fotografii sunt necesare pentru carduri?
Familiile care au devenit beneficiare ale programului trebuie să trimită electronic fotografii tip legitimație la adresa info@sepsi.ro, conform cerinţelor următoare:

  • Fața persoanei trebuie să fie perfect vizibilă, cu privirea către obiectiv;
  • Persoanele trebuie să aibă o expresie neutră (de ex. să nu râdă sau să fie triste);
  • Fundalul fotografiei trebuie să fie alb;
  • În fotografie nu trebuie să existe umbre (sau să fie cât mai puține);
  • Fotografia trimisă trebuie să aibă maxim 6 luni vechime;
  • Fotografia trebuie să fie în format .jpg;
  • Denumirea fotografiei trebuie să fie CNP-ul persoanei.

De unde se pot ridica cardurile?
Când cardurile sunt gata, familiile sunt înștiințate prin e-mail de către Primărie despre acest lucru. Cardurile se pot ridica de la sediul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul de Relații cu Publicul, Informații și Registratură. După ridicarea cardurilor se pot completa cererile pentru parcări publice și rezidențiale.

Mai multe detalii privind utilizarea cardurilor se pot găsi în Regulament. Mai multe informații se pot solicita de la angajații Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, prin telefon, la numărul  0267 311 243.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos