Știri
Primarul Antal Árpád András a fost, încă o dată, gazda unor musafiri deosebiţi. De această dată, o grupă pregătitoare de la Grădiniţa „Hófehérke” a vizitat Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Copiii au cântat şi i-au dăruit primarului desene.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează concurs pentru titlul „Gândit pentru bebe”. Pot participa unităţi de alimentaţie publică, restaurante şi unităţi de cazare, care au autorizaţii valabile de funcţionare şi care însumează un punctaj de minim 150 de puncte.
Umbrela Verde împreuna cu Ministerul Mediului şi Pădurilor au derulat în perioada 8-10 octombrie seria acţiunilor eco din cadrul proiectului Capitala Verde a României. Astfel, locuitorii oraşului Sfântu Gheorghe au avut ocazia să îşi susţină oraşul prin implicarea în acţiunile verzi derulate în cele 3 zile, acţiuni menite să promoveze şi să responsabilizeze locuitorii din Sfântu Gheorghe în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, păstrarea curăţeniei, respectarea spaţiilor verzi şi înţelegerea importanţei colectării selective a deşeurilor, inclusiv cele electrice şi electronice, şi reciclarea acestora.
Primarul Antal Árpád András a avut consultări cu Electrica, cu Romtelecom şi cu reprezentanţii altor furnizori de servicii, care au cabluri trase pe tot podul, pentru ca acestea să fie demontate de acolo, astfel ca lucrările la trotuare să poată fi începute.
„Bugetul oraşului este stabil şi anul acesta vom putea face toate reparaţiile pe care le-am planificat.”- le- a declarat primarul Antal Árpád, reprezentanţilor presei.
Caravana „Umbrela Verde” vine la noi în oraş
Sfântu Gheorghe candidează pentru titlul „Capitala Verde”, iar la sfârşitul acestei săptămâni soseşte Caravana Tuborg, eveniment organizat în colaborare cu Ministerul Mediului, care doreşte să-i facă pe oameni să conştientizeze importanţa mediului înconjurător.
În perioada 7-10 octombrie 2010, circulaţia auto va oprită în Piaţa Sfântu Gheorghe. Oprirea circulaţiei din Piaţa Sfântu Gheorghe se face datorită organizării concertelor din cadrul unei campanii de protecţia mediului. Cerem înţelegere din partea locuitorilor!
Din cele declarate de doamna viceprimar Sztakics Éva, am aflat că Biroul de Evenimente Culturale, în colaborare cu Casa De Cultură Municipală „Kónya Ádám ”, anunţă o serie de şase concerte, pentru care, melomanii îşi pot procura abonamente.