Știri
Compartimentul Mass Media al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe coordonează activitățile de comunicare ale orașului, respectiv participă la organizarea evenimentelor care dezvoltă imaginea orașului. Drept urmare, Compartimentul caută colegi care au abilități bune de comunicare, le place să țină legătură cu alte persoane, le plac activitățile de organizare evenimente, sunt familiarizați cu instrumentele mediilor de informare în masă si au abilităţi de copywriting.
Cu toate că Primăria a încheiat un contract de doi ani pentru modernizarea străzii Lăcrămioarei, a cărei lucrări au început la data de 27 iunie 2016, mulțumită lucrărilor avansate, modernizarea străzii se va finaliza mult mai curând decât data contractată. Pe strada Kós Károly, rețele vechi de gaze au fost schimbate anul trecut. Acesta reprezenta și reprezintă și în prezent partea proeminentă, dar mai puțin spectaculoasă a lucrărilor efectuate.
Opra Monica și formația brașoveană Castellani prezintă o selecție a celor mai cunoscute și frumoase melodii franțuzești, intitulată La Belle Musique Française duminică, 9 octombrie de la orele 17.00 în Piața Centrală a Municipiului Sfântu Gheorghe.
Compartimentul de Relații cu Publicul constituie interfața Primăriei, locul de întâlnire a locuitorilor cu administrația publică locală. Drept urmare, Compartimentul așteaptă candidatura persoanelor amabile și tolerante cu abilități bune de comunicare, care doresc să-și asume rolul de mediator între locuitori și Primărie, respectiv să asiste locuitorii în treburile administrative.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe anunţă participarea la Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015 – 2023. Prin acest program se asigură posibilitatea înregistrării gratuite în evidenţele de cadastru şi carte funciară a terenurilor extravilane, în Sfântu Gheorghe referindu-se la parcelele nr.250, 259 și 265, aflate pe terenul extravilan denumit Câmpul Frumos.
Cvartetul Brassai al Operei Maghiare din Cluj-Napoca va susține marți, 4 octombrie, de la ora 19, la sala Bartók a Muzeului Național Secuiesc, un concert de muzică de cameră cu titlul „Bartók şi epoca sa”. Intrarea va fi liberă.
În primul week-end din luna octombrie, putem să ne pregătim de Târgul de Toamnă, structura căruia este construită pe dansuri, povești și cântece populare, iar pe lângă târgul meșteșugarilor și al producătorilor tradiționali, programul este îmbogățit cu o ofertă foarte bogată și variată de folclor. În cadrul Târgului de Toamnă organizat la Sfântu Gheorghe, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, oferta de produse este asigurată de producători tradiționali din Ținutul Secuiesc, și asemenea anilor precedenți, evenimentul este organizat în așa fel, încât toată lumea, de la mic la mare, să se regăsească și să se bucure de programele oferite.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a înființat un nou birou în cadrul Primăriei cu scopul de a acorda o atenție sporită spațiilor publice și a funcționării potrivite a utilităților publice, respectiv de a interveni mai rapid și mai eficient în cazul eventualelor probleme.


