Știri
Stagiunea 2011-2012 a concertelor simfonice începe la data de 28 octombrie. Abonamentele se pot cumpăra începând cu 4 octombrie la Biroul de Evenimente Culturale de luni până joi între orele 11-16, precum şi vineri între 11-13.
Consiliul Local acordă bursele de excelenţă Sfântu Gheorghe elevilor din clasa a XII-a care au obţinut rezultate foarte bune la învăţătură generală.
În cadrul conferinţei de joi, primarul Antal Árpád András a prezentat deciziile Consiliului Suprem de Apărare al ţării, conform cărora, începând cu anul viitor, în localităţile cu populaţie mai mare de 20.000 de locuitori, Departamentele de Ordine Publică şi de Circulaţie din cadrul Poliţiei vor trece în subordinea Consiliului Local.
În data de 15 septembrie s-a finalizat studiul iniţiat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, al cărui scop a fost evaluarea situaţiei locatarilor Căminului Social Sing Sing din Cartierul Ciucului.
Locuitorii Cartierului Ciucului pot vedea că municipalitatea acordă o atenţie deosebită şi acestei zone a oraşului reşedinţă de judeţ – a declarat primarul Antal Árpád în legătură cu faptul că în perimetrul străzilor Ciucului, Romulus Cioflec şi a Blocului Social Sing Sing s-a turnat primul strat de asfalt.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, respectiv Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Antal Árpád şi Rácz Károly, primarii municipiilor Sf. Gheorghe, respectiv Tg. Secuiesc au semnat, vineri, 30 septembrie, la sediul autorităţii administraţiei publice judeţene, şapte contracte de finanţare pentru proiecte depuse în cadrul POR, în valoare totală de 115 milioane de lei.
SÉGERCZ FERENC ŞI PRIETENII – invitată ANA CRISTINA LEONTE (Bucureşti)
Combină muzica din zonele ardeleneşti şi moldoveneşti cu elemente de jazz, dând astfel muzicii lor o tonalitate aparte, continuând intenţiile de dinainte ale formaţiilor Fabatka şi Égvilág...
SÉGERCZ FERENC ŞI PRIETENII – invitată ANA CRISTINA LEONTE (Bucureşti)
Combină muzica din zonele ardeleneşti şi moldoveneşti cu elemente de jazz, dând astfel muzicii lor o tonalitate aparte, continuând intenţiile de dinainte ale formaţiilor Fabatka şi Égvilág...