Organizatorii Galopiadei Secuieşti au făcut public proiectul de program pentru cele două zile cât va dura evenimentul. Iubitorii de cai şi de sporturi ecvestre vor putea alege, în perioada 14 – 15 iulie, pe dealul Pivniţele Mari de la Moacşa, din foarte multe programe.
Pe teritoriul oraşului nostru, şi la ora actuală se lucrează în aproape 30 de locaţii: sunt în curs lucrări de asfaltare a unor străzi şi reabilitarea trotuarelor. Cursul lucrărilor le-am discutat cu directorul Direcţiei de Gospodărire Comunală, domnul Biró László.
Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni din Sfântu Gheorghe oferă informaţii utile absolvenţilor: despre diferite ajutoare băneşti oferite de stat, cât şi despre diferite prime şi indemnizaţii.
În ultima şedinţă a mandatului precedent, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care două săli de clasă din clădirea fostei şcoli Kis Árpád vor fi date Bisericii Catolice, asigurând astfel spaţiu pentru arhiva acesteia.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, consecvent obiceiului din anii trecuţi, va organiza şi în acest an, cu ocazia zilei de 1 Iunie - Ziua Copilului, activităţi în aer liber.
În scopul atragerii studenţilor conştiicioşi şi talentaţi, există o concurenţă puternică şi între universităţi – fapt ce s-a aflat la Bursa Univerităţilor Europene. La evenimentul organizat în Sfântu Gheorghe, majoritatea universităţilor care s-au prezentat au fost de la noi din ţară şi din Ungaria.