ro
 
Vineri, 06. Noiembrie 2026.

Prima lună în funcţia de viceprimar al Municipiului Sfântu Gheorghe

25.11.2020

Vargha Fruzsina a prezentat într-o conferință de presă proiectele şi temele pe care le-a dezvoltat în această perioadă

Noul viceprimar al Municipiului Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina, a susţinut miercuri o conferinţă de presă în care a prezentat un scurt bilanţ al primei luni în această funcţie.

Primul subiect discutat a fost programul de internship anunțat în vară de municipalitate, pentru care şi-au depus candidatura în total 35 de studenți, iar 19 dintre ei sunt încă interesați de oportunitate. Toți sunt studenți de licență sau de masterat, în principal specializați în comunicare, drept și administrație publică, iar o echipă lucrează acum pentru a plasa tinerii în birouri ale Primăriei, dar și la antreprenori din oraş.

„Voi fi unul dintre mentorii acestui program, alături de președintele Comisiei pentru tineret din Consiliul Local, Sipos Dóra. Sarcina noastră va fi, printre altele, să colectăm și să rezumăm informații și feedback atât de la departamentele de stagii, cât și de la tineri, și pe de altă parte dorim păstrarea legăturii cu tinerii din program, ca să le facem reintegrarea în viața orașului un proces mai scurt și mai ușor”, a declarat Vargha Fruzsina.

În ultima perioadă, viceprimarul Vargha Fruzsina a avut şi întâlniri cu tinerii din oraş.

„Din păcate, tinerii sunt un strat foarte greu de abordat, întrucât este foarte dificil să îi punem în acțiune, deoarece reintegrarea postuniversitară este un proces complex. Din cauza faptului că sunt plecaţi din oraş, la studii sau la muncă, nu prea sunt în vizorul nostru. De asemenea, trebuie să vorbesc cu elevii într-o altă „limbă” și pe un ton diferit, mă străduiesc să pot construi o relație de încredere, astfel încât să simtă că sunt unul dintre ei și să lucrez pentru ei”, a explicat Vargha Fruzsina.

Cu toate acestea, după întâlnirile pe care le-a avut cu reprezentanţii a patru consilii ale elevilor din oraş, viceprimarul a ajuns la concluzia că și instituțiile care nu au o astfel de organizație au nevoie de una. În același timp, dorește să ofere elevilor mai multe de spus în îmbunătățirea mediului școlar, deoarece aici își petrec cea mai mare parte a zilei, iar bunăstarea intelectuală a copiilor este primordială. „Dezvoltarea unei comunicări mai fluide ar facilita rezolvarea problemelor din instituții”, a spus Vargha Fruzsina.

În acest sens, în luna decembrie va fi lansată o consultare pentru tineri pentru a evalua opiniile lor asupra orașului, utilizând interfețe online și oportunitățile oferite de social media. Consultarea caută răspunsuri la două subiecte: modul în care tinerii privesc orașul și viitorul și cum să modeleze orașul pentru a-i ajuta să rămână și să se stabileaască aici. În urma consultării, va fi posibil să acționăm pe baza unor date concrete și să formulăm politici publice.

De asemenea, s-a vorbit despre un acord de cooperare încheiat luna aceasta cu municipalitatea Veszprém pentru a dezvolta și implementa programul Veszprém-Balaton 2023 Capitala Europeană a Culturii. Vargha Fruzsina va fi coordonatorul local al programului, formarea echipei care implementează programele a început deja, iar noile idei vor fi completate cu altele noi.

Ultimul subiect a fost despre Universitatea de Arte, care va începe în 2021 și va fi lansată în comun de Universitatea Sapientia, Universitatea de Arte din Pécs și autorităţile locale. În prima fază, aceasta va avea două specializări: pictură și sculptură. S-au făcut deja propuneri pentru cadrele didactice și o clădire temporară, iar universitatea va fi găzduită ulterior în campusul nou construit vizavi de Arena Sepsi.

În cele din urmă, viceprimarul a spus că, pe lângă programele culturale și pentru tineret, ar dori să lucreze în viitor și în domeniul proiectelor sociale și al educației.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.