ro
 
Miercuri, 15. Iulie 2026.

O sculptură în memoria copilului din Sfântu Gheorghe ucis de o explozie în comunism va fi amplasată în Piaţa Mihai Viteazul

07.06.2022

Pe 5 iunie 1984, la ora 12:35, la grupul statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a avut loc o explozie care a ucis un băiat de 12 ani, Vaszi Jánoska. Jánoska ar fi împlinit 50 de ani în luna octombrie a acestui an, iar Primăria Sfântu Gheorghe a ridicat un monument în memoria sa la locul exploziei. Monumentul va fi dezvelit în acest an. 

„În urmă cu 38 de ani, pe 5 iunie, un dispozitiv a explodat aici, luându-i viața lui Vaszi Jánoska. Nu știm exact ce s-a întâmplat, doar că un băiat nevinovat a murit. De-a lungul deceniilor au existat multe încercări de a afla cine a plantat dispozitivul, cine a fost responsabil pentru moartea unui copil nevinovat. Vaszi Jánoska este o victimă a dictaturii comuniste”, a declarat primarul Antal Árpád în cadrul unei conferințe de presă organizată la fața locului, unde a fost prezentat și proiectul monumentului.

Sculptura este inițiativa lui Váry O. Péter, reprezentant al Fundației Hármas, şi este opera sculptorului Sárpátki Zoltán. „S-a rupt o floare, a murit o floare. Acest lucru este reprezentat în sculptură, care este foarte detaliată. Este realizată din andezit roșu și andezit de bazalt negru, ambele din Bixad, deoarece părinții lui Jánoska erau din această localitate”, a declarat sculptorul Sárpátki Zoltán.

Váry O. Péter a declarat că lucrarea In memoriam Vaszi Jánoska va fi primul memorial cu un cod QR, care îi va direcționa pe vizitatori către platforma online, unde vor putea viziona și filmul documentar al lui Vörös T. Balázs despre explozia din 1984.

Puskás Attila, vicepreședintele Organizației Județene a Foștilor Deținuți Politici din Covasna, a petrecut mulți ani după schimbarea regimului încercând să afle circumstanțele exploziei. „Părinții lui Jánoska locuiau în piață, așa că copiii veneau des aici să se joace. La ora 12.35 a avut loc o explozie în spatele grupului statuar, iar oamenii de încredere ai Securității au invadat rapid piața. Mie mi-a revenit sarcina de a face cercetările, în care a fost implicată și Simó Erzsébet, o fostă jurnalistă a cotidianului Háromszék”, își amintește Puskás Attila. El a spus că au mers la Tribunalul Brașov pentru a examina dosarele trimise acolo de Ministerul de Interne, dar nu li s-a permis să se uite la ele. Încă nu se știe care a fost motivul, povestea este complexă și este posibil ca explozia să fi fost o înscenare. „Părinții lui Jánoska au murit acum șase ani. Cine a provocat explozia și de ce este încă necunoscut, nimeni nu poate fi tras la răspundere. Am un nume, dar, pentru că nu am suficiente dovezi, nu-l voi da până în ceasul morții mele”, a conchis Puskás Attila.

În următoarele săptămâni, Primăria va emite autorizația de construcție, după care monumentul va putea fi amplasat.

Toleranță zero pentru distrugerea bunurilor publice
14.07.2026

Primăria Sfântu Gheorghe va identifica și sancționa toți autorii actelor de vandalism

Predictibilitate pentru mediul de afaceri din Sfântu Gheorghe
30.06.2026

Primăria și Consiliul Consultativ al Oamenilor de Afaceri au semnat un acord pentru înghețarea impozitelor locale ale firmelor în 2027 și 2028

Știință și relaxare într-un singur loc: ce ne va aştepta în noul centru științific care se construiește în fosta fabrică de țigarete?
26.06.2026

Sfântu Gheorghe a ajuns la o nouă piatră de hotar, deoarece șase clădiri de patrimoniu industrial din cadrul fostei fabrici de țigarete, aflate în prezent în stare de degradare și neutilizate, vor găzdui în viitorul apropiat un centru educațional și științific.

Nimeni nu este lăsat în urmă!
25.06.2026

Se lansează programul „Assisto 65+ Servicii Integrate” în Sfântu Gheorghe