ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Au început înscrierile pentru a doua ediţie Com’ON Sfântu Gheorghe

23.07.2020

 

Până pe 20 august, tinerii se pot înscrie cu proiecte inovative pentru dezvoltarea comunităţii locale, pentru care vor primi o finanţare de maxim 2.500 de lei.

Primăria Sfântu Gheorghe susţine şi în acest an derularea programului participativ de tineret Com’ON, care a ajuns la a doua ediţie în oraşul nostru.

Organizat de Asociația Culturală și de Tineret Prospero în parteneriat cu Grupul PONT, programul Com’ON Sfântu Gheorghe se  adresează tinerilor și promovează metode creative de rezolvare a problemelor. Vor fi finanţate 26 de iniţiative venite din partea tinerilor, de care vor primi pentru implementare o sumă maximă de câte 2.500 de lei.

Este vorba despre un proces participativ prin care este încurajată implicarea tinerilor în comunitate, şi mai ales a unor tineri care nu sunt neapărat parte a unor organizaţii de tineret sau de altă natură, dar care au idei pe care ar dori să le implementeze în Sfântu Gheorghe.  

„Scopul nostru este ca prin aceste iniţiative să scoatem la suprafaţă acele energii pozitive, creative ale tinerilor prin care credem că putem aduce un plus în oraş, în comunitatea noastră. Nu este un secret că ne dorim formarea unei culturi de a se implica tânăra generaţie în viaţa oraşului. E foarte important ca tinerii să crească ştiind că ei se pot implica în viaţa oraşului, ştiind că suntem atenţi la ce-şi doresc, şi cred că aceste iniţiative pe care noi le susţinem vor aduce foarte multe lucruri pozitive pe termen mediu şi lung în oraşul nostru”, a spus primarul Antal Árpád într-o conferinţă de presă online.

„Este vorba despre iniţiative de mică anvergură, dar care credem că ajută foarte mult la încurajarea tinerilor de a face lucruri pentru comunitate. Şi un alt lucru foarte important, este acela de a construi încredere între generaţia tânără şi alte generaţii din comunitatea din Sfântu Gheorghe”, a punctat şi conducătorul Grupului PONT, Farkas András, în aceeaşi conferinţă de presă.

Scopul Com’ON Sfântu Gheorghe este ca tinerii de 14-35 ani, care locuiesc, învață sau lucrează la Sfântu Gheorghe să inițieze activități culturale, sociale, sportive etc., iar inițiativele lor vor primi finanțare în cadrul programului.

Procesul este bazat pe principiile bugetării participative, care își propune implicarea cetățenilor într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți a bugetului public. Inițiativele pot fi propuse de grupuri informale de cel puțin 3 membri, organizatorii adresându-se în primul rând tinerilor care nu fac parte din organizații formale de tineret.

Inițiativele propuse de tineri și votate de cetățeni primesc o finanțare de maxim 2500 lei. Dacă nevoile proiectului depășesc suma care poate fi atrasă, diferența trebuie acoperită de către echipe din alte surse financiare.

Ediția din 2020 dorește să încurajeze în continuare implicarea tinerilor în ceea ce înseamnă dezvoltarea comunității, punând accent pe anumite teme și priorități relevante pentru realitatea urbană curentă din Sfântu Gheorghe: Spații în Plus, Subiecte în Plus, Comunitate în Plus, Mișcare în Plus, Relații în Plus. Mai multe detalii despre teme AICI.

Inițiativele pot fi înscrise până pe 20 august pe platforma www.comonsepsi.ro. Votul public va avea loc, potrivit calendarului estimativ, între 25 august și 15 septembrie, iar inițiativele câștigătoare vor fi implementate între septembrie și noiembrie.

Cu ocazia primei ediții, în perioada septembrie-noiembrie 2019, au fost implementate 27 de inițiative, utilizând în total 22 de locații și mobilizând aproape 3.000 de persoane. Aproximativ 700 de tineri voluntari au luat parte la implementarea inițiativelor.

 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie