ro
 
Duminică, 19. Ianuarie 2025.

Două programe de tineret au fost lansate la Sfântu Gheorghe

26.02.2019

Grupul PONT a lansat luni la Sfântu Gheorghe două programe în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Sfântu Gheorghe: programul participativ de tineret Com’ON Sfântu Gheorghe și programul INNOVATORY, care se adresează liceenilor și promovează metode creative de rezolvare a problemelor. Ambele programe se leagă strâns de Anul Elevilor, proclamat de municipalitate.

„Anul acesta, în şirul proiectelor de ani tematici, dorim să declarăm anul 2019 „Anul elevilor / tinerilor”. Prin acest proiect dorim să identificăm acei tineri, acei elevi, acei profesori care au idei bune, dar până acum nu au avut posibilitatea financiară de a pune în aplicare aceste idei, aceste proiecte”, a declarat primarul Antal Árpád în conferinţa de presă de prezentare a celor două proiecte.

În urma unei serii de consultări cu reprezentanţii elevilor, începute în decembrie anul trecut, conducerea Primăriei a identificat mai multe probleme ale tinerilor, una dintre cele mai mari  fiind faptul că nu există o asociaţie în numele căreia ei să depună proiecte.

„Practic prin acest proiect rezolvăm această problemă pentru că nu va fi nevoie de o structură juridică pentru a putea obţine fonduri şi pentru a-şi putea realiza acele proiecte care pentru ei sunt foarte importante. Eu cred că e foarte important şi pentru oraş ca aceşti tineri de 14-18 ani, care s-au născut după 1989, care practic n-au niciun contact cu viaţa de dinainte de ’89, pentru care existenţa telefonului mobil este o evidenţă, şi nu este o noutate, pe ei trebuie să-i ajutăm în a petrece timp împreună. Să nu stea fiecare acasă în faţa laptopului, ci să facă proiecte comune şi să crească împreună cu oraşul, tocmai pentru ca mai încolo să simtă o apartenenţă şi să aibă o legătură mai strânsă cu oraşul nostru”, a mai declarat primarul Antal Árpád.

„Dacă îi oferim această șansă, Sfântu Gheorghe va arăta în douăzeci de ani așa cum își imaginează tinerii de astăzi. Trebuie să le oferim cu toții șansa tinerilor să-și încerce propriile idei și să contribuie activ la viața cotidiană a oricărui oraș. Calitatea vieții orașului, sau dacă vreți fericirea orașului, nu depinde numai de avuția sa ci și de aspecte non-financiare cum ar fi creativitatea, petrecerea unui timp liber de calitate, și nu în ultimul rând legătura sentimentală cu orașul. Demersurile lansate astăzi ne duc în această direcție – a declarat Farkas András, directorul strategic al Grupului PONT.

Com’On Sfântu Gheorghe, proiect de bugetare participativă

Scopul Com’ON Sfântu Gheorghe este ca tinerii de 14-35 ani care locuiesc, învață sau lucrează la Sfântu Gheorghe să inițieze activități culturale, sociale etc., iar inițiativele lor vor primi finanțare în cadrul programului. Procesul este bazat pe principiile bugetării participative, care își propune implicarea cetățenilor într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a (unei părți a) bugetului public. În acest caz, inițiativele propuse de tineri și votate de locuitori primesc o sumă fixă de finanțare, care nu poate depăși 2.500 de lei / proiect.

Com’ON Sfântu Gheorghe se conectează organic și la platforma Com’ON Europe lansată de Grupul PONT cu doi ani în urmă cu participarea a șapte orașe europene dintre care și Cluj-Napoca. Torino din Italia, Braga și Cascais din Portugalia, Maribor din Slovenia, Salonic din Grecia și Varna din Bulgaria și-au asumat împreună cu Cluj să dezvolte o metodologie unitară și accesibilă oricărui oraș european în domeniul bugetării participative de tineret. Timișoara și Novi Sad s-au alăturat de asemenea acestui demers.

Inițiativele tinerilor pot fi propuse de grupuri informale de cel puțin 3 membri, iar prin aceasta dorim să ne adresăm și tinerilor care nu fac neapărat parte din organizații formale de tineret. Inițiativele se vor derula în spații publice și comunitare și vor asigura accesul liber fără o barieră financiară (bilet).

Conceptul acestei prime ediții este „Sfântu Gheorghe Plus”, şi dorește să încurajeze implicarea tinerilor în ceea ce înseamnă dezvoltarea comunității, punând acces pe anumite teme și priorități relevante pentru realitatea urbană curentă din Sfântu Gheorghe.

  • Spații în Plus: înseamnă identificarea și activarea unor spații din Sfântu Gheorghe, precum și regândirea unor spații existente prin care acestea pot căpăta o altă funcțiune, chiar și temporară.
  • Subiecte în Plus: înseamnă aducerea în atenția publică a unor teme, idei și inițiative ce aduc o noutate în viața comunitară din Sfântu Gheorghe, generează o dezbatere și un schimb constructiv de opinii. Noutatea poate ține atât de subiect în sine cât și de abordarea folosită în implementare.
  • Experiență în Plus: înseamnă inițiative ce abordează procesul de maturizare al membrilor comunității locale de la o vârstă fragedă prin care devin cetățeni activi ai orașului (mai ales copii și tineri).
  • Povești în Plus: evidențierea și punerea sub lumina reflectoarelor a poveștilor individuale ce evidențiază astfel aspectul de diversitate și de multiculturalitate al orașului dar și interconectarea umană dintre membrii comunității tocmai prin aceste povești.
  • Relații în Plus: consolidarea relației dintre cei din Sfântu Gheorghe plecați și rămași, întărirea motivației de a se întoarce acasă.

Inițiativele pot fi înscrise între 4 și 31 martie pe platforma www.comonsepsi.ro. Votul public va avea loc, potrivit calendarului estimativ, între 19 aprilie și 19 mai, iar inițiativele câștigătoare vor fi implementate între lunile iunie și noiembrie.

INNOVATORY

Scopul INNOVATORY este realizarea unui program de dezvoltare a competențelor de identificare a problemelor în societate, respectiv conceperea și validarea unor soluții la problemele identificate în rândul tinerilor din licee, cu implicarea activă a unor facilitatori comunitari (educatori și formatori). Proiectul urmărește formarea competențelor tip soft skills ale adolescenților, dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și formarea unui nucleu de formatori capabili să faciliteze activitatea tinerilor în acest proces creativ.

Acest program contribuie la încurajarea creației interdisciplinare, participative și contribuie la dezvoltarea socială și urbană. Prin intermediul unui proiect de tineret se ajunge la dezvoltarea competențelor de creativitate ale tinerilor prin abordarea metodelor specifice de tip Design Thinking, o metodă practică și creativă de rezolvare de probleme printr-o abordare centrată pe om.

Activitățile principale ale proiectului iau naștere sub forma unor sesiuni de formare a formatorilor, întâlniri și sesiuni creative cu implicarea unor echipe formate din liceeni, precum și prezentarea publică a soluțiilor create de tineri la problemele societății. O activitate complementară a proiectului se focusează pe diseminarea publică a rezultatelor. Scopul final nu este neapărat o soluție implementată, ci procesul în sine: gândirea creativă, identificarea problemelor și abordarea acestora, munca în comun şi verificarea ideii.

Ediția pilot s-a desfășurat în 2018 la Cluj-Napoca, cu participarea a 119 elevi din 10 licee clujene.

Com’On Sfântu Gheorghe și INNOVATORY Sfântu Gheorghe se realizează cu sprijinul Fondului Bethlen Gábor (BGA).

* * *

Grupul PONT este o organizație înființată în 2009 care își propune inovarea socială prin participare, antreprenoriat și cultură cu un focus special pe tineri și digitalizare. Grupul PONT își derulează activitatea prin programe cadru și proiecte specifice realizate prin intermediul unor parteneriate intersectoriale și multidisciplinare la nivel local, regional, național și european. Grupul PONT este stabilit în Cluj-Napoca, Transilvania, România, Europa.

Foto: Vargyasi Levente

 

Finanțare nerambursabilă fără contribuție proprie pentru panouri fotovoltaice și baterii solare
17.01.2025

Programul RepowerEU vine în ajutorul gospodăriilor vulnerabile pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce costurile cu energia prin instalarea de panouri solare.

Vineri, 17 ianuarie, se deschide pârtia mică de schi din Şugaş Băi
15.01.2025

Programul va fi acelaşi ca în anii trecuţi, adică de la ora 9 la 21 în weekend, vinerea de la 15 la 21, iar de luni până joi de la 15 la 20.

Burse acordate studenţilor din anii terminali, ediţia 2025
13.01.2025

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 7 februarie

Primăria Sfântu Gheorghe a relansat programul „Dăm valoare rablei tale”
09.01.2025

Din 13 ianuarie, locuitorii pot depune dosarele pentru a primi 3.000 de lei în schimbul maşinii vechi

La Sfântu Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi anul viitor la nivelul minim permis de lege
19.12.2024

Impozitele vor fi indexate cu rata inflaţiei, care este obligatorie conform Codului Fiscal