Interviu în legătură cu programul Inițiere în sport, partea VI: Petra Knežević Kolarevic, patinatoare profesionistă

Petra Knežević Kolarevic, patinatoare profesionistă.

– Educație sportivă sub formă de joacă –

Programul pentru copii „Inițiere în Sport” din Arena Sepsi Sfântu Gheorghe a început la 2 octombrie 2017, iar în luna februarie 2018 acesta s-a completat cu cursurile de patinaj. Programul este extrem de popular și în prezent, iar noi prezentăm locuitorilor orașului instructorii care se ocupă de educația copiilor. În edițiile anterioare ale seriei am discutat cu Dombi Szabolcs, Kovasch Norbert, Farkas Zsuzsanna, Kernászt Huba și Kertész Zoltán. În cea de a șasea ediție ne-am întâlnit cu instructoarea de patinaj artistic de origine croată, recent alăturate echipei, Petra Knežević Kolarevic.  

Foto: Vargyasi Levente

Spune-ne câteva cuvinte despre tine, de unde provii și cum ai ajuns la Sfântu Gheorghe?

-     Provin din Croația, acolo am trăit până la vârsta de 18 ani, când m-am mutat în Serbia pentru universitate. M-am mutat în România în 2015, deoarece soțul meu a încheiat un contract pentru a fi antrenor de baschet, și am venit împreună cu el. 

Cum ai ajuns să participi în programul Arenei?

-    Am avut un program similar la Târgu Secuiesc, am un club de patinaj de 2 ani acolo, și m-am ocupat de educație de patinaj la nivel școlar și acolo. De acolo am venit la Arena Sepsi.

Deci nu aceasta este prima ta experiență instruind copii care nu se pregătesc a fi sportivi de performanță?

-    Nu, am mai lucrat cu copii de vârste similare. Ceea ce facem noi aici nu e antrenament propriu-zis, ci o inițiere de bază în patinaj, în mișcare, exercițiul fizic regulat, ceea ce este foarte benefic copiilor. Antrenamentele sunt ținute în timpul după amiezilor.

În baza ultimelor luni, care sunt experiențele tale generale legate de acest program de inițiere în sport?

-    Sunt aici doar de câteva luni și mă simt foarte bine. Copii sunt foarte drăguți, mulți dintre ei sunt talentați, dornici să învețe. Înțeleg exercițiile rapid, reacționează rapid, este o experiență foarte bună să lucrez cu ei.

Ai putea să ne relatezi o poveste drăguţă, amuzantă sau impresionantă legată de acest tip de muncă, care ţi-a rămas în memorie de când ţi-ai început activitatea?

-    Nu am o poveste concretă, dar sunt niște situații drăguțe, când micuții vor să-mi spună ceva și mi se adresează ungurește sau românește, iar eu nu îi înțeleg. În aceste cazuri mă iau de mână și-mi arată ce doresc. La început era foarte haios, cum au încercat să se facă înțeleși. Acum deja știu câteva cuvinte maghiare și române, deci comunicăm mai ușor.

Poate chiar este mai ușor să rezolvi astfel de situații cu copii...

-   E mult mai simplu. Faptul că nu ne vorbim limbile reciproc nu reprezintă deloc o problemă, mai ales în educația sportivă. Aici, cuvintele nu sunt atât de importante, deoarece ne putem arăta reciproc ce dorim. Astfel sunt fericiți și ei și eu.

   Foto: Vargyasi Levente