ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

A început programul denumit Inițiere în sport

12.10.2017

La inițiativa Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe și în parteneriat cu Asociația Sport Club ”Királypingvinek” s-a născut programul Inițiere în sport, scopul fiind, exploatând posibilitățile oferite de noua Arenă Sepsi, să se pornească un program de promovare a unui sport de masă pentru copiii mici.

Astăzi, pe data de 12 octombrie, în cadrul unei conferință de presă neobișnuită, primarul Antal Árpád-András, managerul de proiecte Miklós Ervin și colegii din presă au însoțit pe copiii din grădinița Árvácska și din grădinița din strada Kőrösi Csoma Sándor în Arena Sepsi pentru activitatea lor sportivă săptămânale.

Primarul Antal Árpád-András consideră că inițiativa are o importanță majoră și a accentuat faptul că, în foarte multe cazuri îmbolnăvirile sunt rezultatele modului static de viață. Cu posibilitatea actuală, prin educația sportivă, prin faptul că sportul va deveni mai îndrăgit, în mod evident va crește o generație care va fi răspunzătoare pentru starea ei de sănătate și poate fi un model de urmărit pentru prietenii și familiile lor.
Managerul de proiect Miklós Ervin, reprezentantul Asociației Sport Club ”Királypingvinek” a relatat că în inițiativa lor au luat legătura cu toți copiii din oraș care aparțin aceleiași categorii de vârstă, și deși în Sfântu-Gheorghe programul a fost lansat de către Asociația Sport Club ”Királypingvinek”, nu este vorba doar de hochei pe gheață. Denumirea programului este Inițiere în sport, astfel copiii vor avea ocazia să cunoască rădăcinile celor mai diferite activități de sport. Aici, totul începe într-adevăr de la bază, chiar și patinajul va începe cu ”cunoașterea” gheții, adică copiii cor plimba pe gheață, se vor așeza pe gheață și voi juca pe ea, și numai după aceea începe patinajul propriu zis.


 

Inițiativa se adresează copiilor din grupa mare din grădiniță, din clasa pregătitoare și a copiilor din clasa întâi care provin din instituțiile de învățământ din Sfântu-Gheorghe, atingând astfel circa două mii de copii. La stabilirea grupului țintă au fost importante punctele de vedere ale specialiștilor, conform cărora, această vârstă este cea perfectă pentru a începe sportul. 
Programul acoperă cu activitate sportivă nouă luni din fiecare an școlar și va avea loc în Arena Sepsi, doar în timpul şcolii. În acest sens, octombrie și noiembrie vor fi lunile dedicate sporturilor de sală, rolul principal în perioada decembrie – aprilie vor avea patinele, iar în mai – iunie copiii se vor mișca din nou în sală.

Pentru desfășurarea programului sportiv a fost nevoie de parteneriatul instituțiilor educaționale cât și al părinților. În perioada premergătoare, fiecare copil în cauză a trecut printr-o examinare medicală generală, care s-a efectuat de către echipa Asociației Sport Club ”Királypingvinek”. Tot în competența asociației va intra și rezolvarea transportului copiilor de la instituțiile educaționale la Arenă și înapoi. Vor fi curse regulate cu autobuze în fiecare oră de la grădinițe și de la școli, care vor transporta 2-3 grupe. La sosire copiii și învățătorii vor fi așteptați de către membrii Asociației ”Királypingvinek”.
În prima săptămână a programului vizitatorii au făcut turul arenei, a fost prezentat regulamentul de ordine interioară, respectiv regulile cu privire la activitățile comune de sport. De atunci copiii, prin îndrumarea antrenorilor școlilor și asociațiilor sportive din oraș, participă la activități sportive regulate, săptămânal 50 de minute.
Reprezentanții ”Királypingvinek” au relatat că părinții să nu se aștepte la un antrenament clasic, ci în aceste ore se va pune accent pe educația sportivă, aici copiii vor învăța coordonarea mișcărilor, echilibru, ținută corectă a corpului.  Am mai aflat că în timp cercul ofertelor se va completa și activitățile sportive vor deveni accesibile și pentru copii din alte categorii de vârstă. 

Aproape 2000 de copii sunt incluși în program care nu va fi activ în perioada vacanțelor, iar în timpul iernii se va practica patinajul. Echipamentul necesar pentru patinaj, atât casca cât și patinele vor fi asigurate de către Asociația Sport Club ”Királypingvinek”, iar unde există posibilitatea, sunt primite cu drag și echipamentele aduse de acasă.
 

(Foto: Henning János)
 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie