ro
 
Sâmbătă, 27. Decembrie 2025.

Compartimentul de Dezvoltare, Investiții caută coleg

20.04.2017

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacantă din cadrul Compartimentului de Dezvoltare, Investiţii. Condițiile de participare la concurs pentru ocuparea celor două funcții intitulate consilier, grad profesional debutant sunt următoarele: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul științelor inginerești și cunoașterea unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene.

Biroul de Dezvoltare, Investiții este unul dintre cele două birouri înființate anul trecut în cadrul Direcției tehnice și monitorizare societăți comerciale subordonate și Servicii publice, și care are scopul de a acorda o atenție sporită spațiilor publice și a funcționării potrivite a utilităților publice, respectiv de a interveni mai rapid și mai eficient în cazul eventualelor probleme.

Biroul de Dezvoltare, Investiții se ocupă cu monitorizarea investițiilor municipiale de scară mare, de la faza proiectării până la realizare și predare, respectiv și în perioada următoare finalizării investițiilor. În acest sens, Biroul caută un coleg care are cunoștințele necesare exercitării acestei funcții și este interesat în investiții mari. 

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până pe 3 mai la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul Resurse Umane (tel.: 0267 316957 / 126).

Informații detaliate, bibliografia obligatorie, respectiv lista documentelor necesare pentru întocmirea dosarului de înscriere pot fi găsite pe pagina http://www.sfantugheorgheinfo.ro/index.php?page=255.

Vă dorim succes!

Sfântu Gheorghe întâmpină Noul An cu concerte şi un show laser spectaculos
16.12.2025

Primăria Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám” invită locuitorii orașului la petrecerea de Revelion din centrul municipiului, un eveniment gândit anul acesta în spiritul comunității și al grijii față de animale.

Un nou record de participare la „Desene de lumini”: aproape 3.000 de creații vor fi proiectate pe Teatrul „Tamási Áron”
15.12.2025

Premierea celor mai interesante desene va avea loc vineri, 19 decembrie, de la ora 18:00

Documentația tehnică de cadastru pentru zonele Szépmező va fi disponibilă publicului timp de 60 de zile
15.12.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe anunță public afișarea documentațiilor tehnice de cadastru pentru sectoarele 3, 4, 5, 6 și 9, denumite Szépmező (Câmpul Frumos). Procedura are loc în baza articolului 14, alineatul 1 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.

Programul Târgului de Crăciun de la Sfântu Gheorghe, 13-23 decembrie
11.12.2025

Pe scenă vor avea loc spectacole dedicate așteptării Crăciunului, menite să îi pregătească pe locuitori și pe turiști pentru sărbătorile care se apropie.

Târgul de Crăciun din Sfântu Gheorghe
28.11.2025

În perioada 13–23 decembrie va avea loc Târgul de Crăciun în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, unde vizitatorii vor putea alege dintre cadouri speciale de sărbători și diferite delicatese. Atmosfera festivă va fi completată de programe pe scenă și de numeroase activități suplimentare.