ro
 
Joi, 09. Aprilie 2026.

Concert festiv

06.03.2017

Apropiindu-ne de mijlocul lunii martie, conform tradiției, Orchestra de Cameră Ciuc și Georgius se pregătesc pentru un concert festiv. Concertul festiv, parte a concertelor din stagiunea 2016/2017, va avea loc marți, la data de 14 martie, ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Tamási Áron cu paticiparea soliștilor din Ținutul Secuiesc.

Concertul simfonic este o nouă reprezentare a unei serii începute acum 8 ani, al cărui obiect este să asigure spații de desfășurare pentru soliști, de origine din Ținutul Secuiesc, care concertează în Ținutul Secuiesc sau în alte regiuni. Evenimentul din data de 14 martie ne introduce în atmosfera plăcută a muzicii maghiare din sec. XX cu influențe din perioada clasică, târzie și perioada romantică. Vom fi martori la o reprezentare simfonică a unor melodii renumite și cântece populare. Concertul festiv va face parte și anul acesta din festivitatea de comemorare din data de 15 martie, care se susține în orașul nostru în onoarea războiului revoluționar de la 1848–1849.

Werner Gábor dirijor (Budapesta), soliști: Mohai Bálint – fagot (Budapesta, membru al Orchestrei Operei de Stat din Ungaria), Ráduly Ádám – fagot (Sfântu Gheorghe–Sânzieni, membru al Filarmonicii de Stat Sibiu), Filip Ignác – flaut (Sfântu Gheorghe, profesor în cadrul Universității Transilvania din Brașov),  Szabó Éva – flaut (Miercurea Ciuc, profesor în cadrul Liceului de Artă Nagy István),  și Péter Ernő – vioară (Miercurea Ciuc, profesor în cadrul Liceului de Artă Nagy István).
Programul va cuprinde: Johann Baptist Vanhal: Concertul pentru doi fagoți și orchestră, Allegro moderato –  Andante grazioso – Finale, Carl Maria von Weber: Andante e Rondo Ungarese pentru fagot și orchestră  op. 35., Franz Doppler: Fantezie ungară pentru două flaute și orchestră, op. 35., Bartók Béla: Rapsodia nr. I pentru vioară și pian.

Abonamentele de concerte sunt valabile, iar biletele pot fi cumpărate de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Program: luni–joi, în intervalul orar 9:00–16:00, vineri în intervalul orar 9:00–13:00. Adresa: Piaţa Libertăţii, nr 1, tel.: 0267-312104). Prețul biletului este de 25 de lei, iar pentru cei care beneficiază de reducere, 12 lei.

SepsiBook 5: Programul noii ediții, o invitație la bucuria lecturii
03.04.2026

Cu un program ce mizează pe experiențe livrești  și dialog cultural, Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană  SepsiBook își așteaptă publicul la Sfântu Gheorghe pentru cea de-a cincea ediție. Organizatorii au anunțat oficial, joi, primele repere: evenimentul va avea loc între 14 și 17 mai, la Arena Sepsi, spațiul deja consacrat în acest sens.

Ziua Internațională a Romilor se sărbătorește la Sfântu Gheorghe
01.04.2026

Ziua Internațională a Romilor este sărbătorită în întreaga lume, începând din anul 1990, în fiecare an pe data de 8 aprilie. 

Zilele Sfântu Gheorghe: Artiști și concerte pe scenă
31.03.2026

Cea de-a 33-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe abundă și în acest an în experiențe muzicale: în weekendul de festival, după reprezentațiile grupurilor de amatori locali, publicul este așteptat de formații care reprezintă stiluri muzicale diverse. Scena amplasată în Piața Centrală va funcționa în timpul zilei ca scenă a comunității, iar după ora 19:00 va răsuna în ritmurile trupelor locale și regionale.

Primăria Sfântu Gheorghe introduce programul „Vinerea Verde”
26.03.2026

Din aprilie, transportul public este gratuit pentru toată lumea în fiecare zi de vineri

Primăria Sfântu Gheorghe, toleranţă zero pentru vânzarea de alcool către minori!
25.03.2026

În urma unei acțiuni de control a Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, desfășurată în data de 26 februarie, la un local aflat pe strada 1 Decembrie 1918 au fost constatate abateri grave.