ro
 
Miercuri, 22. Ianuarie 2025.

Pentru noi fiecare elev din Sfântu Gheorghe contează!

31.01.2017

După Revoluția din 1989, populația din România este în continuă scădere. Din păcate, acest fapt afectează atât comunitatea noastră, orașul nostru, cât și sistemul nostru școlar. În ultimele două decenii, numărul copiilor/elevilor din sistemul școlar a scăzut de la 17.642 la 10.365.

Cei 7.277 de copii înseamnă dispariția a aproape șase instituții școlare de dimensiunea școlii Mikó sau mai mult de douăzeci de instituții de dimensiunea școlii Kós Károly. Municipalitatea, preluând toată povara financiară, a încercat să ia toate demersurile în vederea susținerii întregului sistem școlar, a încercat să fie atent la exigențele tuturor claselor sociale: începând de la educația generală, la școlile profesionale, de la copiii cu nevoi speciale, la cei care dispuneau de o educație alternativă, de la instituțiile aflate în cartiere și la periferia orașului, la școlile aflate în centrul municipiului.
Scopul nostru este ca prin restructurare să obținem și să creăm o educație mai înțeleaptă, mai optimă și mai prietenoasă cu elevii. Credem că este important să eliminăm suprapopularea din unele școli și să umplem cu viață spațiile goale din alte școli.

Din acest motiv, am ajuns la concluzia să integrăm în așa fel școala Kós Károly în sistemul de educație al municipiului Sfântului Gheorghe, încât să fie bine pentru toată lumea, atât pentru elevi, pentru profesori, pentru personalul de ajutor, cât și pentru părinți. Nu avem deloc intenția să desființăm o școală maghiară, ci dimpotrivă, am dori să înființăm o nouă școală maghiară, o nouă școală elementară. Am dori să asigurăm pe toată lumea că restructurarea nu va avea ca urmare eliminarea profesiilor, nimeni nu-și va pierde locul de muncă și vom acorda în continuare prioritate copiilor cu nevoi speciale.

La baza deciziei noastre stau următoarele:

În ultimii 5 ani, în Sfântu Gheorghe, numărul elevilor a scăzut cu 941 de persoane. Modificările indicatorilor demografici, modificările legislative -legarea claselor pregătitoare de școli-, au rezultat suprapopulația școlilor primare, ca în cazul clădirii mici al Colegiului Székely Mikó sau în cazul elevilor din clasele primare ale Liceului Mikes Kelemen, care azi au ajuns să-și țină orele la etajul internatului. Față de acestea, numărul elevilor din cadrul Liceului Tehnologic Kós Károly a scăzut de la 600 de persoane la 350 (elevi de la cursuri de zi și seară), iar de la Liceul Tehnologic Puskás Tivadar, de la 630 la 533. Luând în considerare descreșterea de elevi și rezultatele de absolvire, școala Kós Károly a înregistrat cele mai mici valori. Responsabilitatea consiliilor locale este de a organiza și a reorganiza rețelele școlare, luând în considerare indicatorii de calitate, criteriile de finanțare și situația financiară, cât și utilizarea rațională a clădirilor. Utilizarea disproporțională clară a clădirii a fost demonstrată chiar și de un studiu aprofundat.

În acest context, în Sfântu Gheorghe am propus o reorganizare care să eficientizeze utilizarea clădirilor aflate la dispoziție, creând astfel condiții mai echitabile pentru școlarii din municipiu. Pe când în clădirea școlii Kós Károly din strada Gábor Áron, care are o suprafață aproximativă de 7000 m2, sunt aproximativ 350 de elevi (fără a accentua faptul că numărul elevilor de la forma de învățământ de zi a scăzut sub limita de 300, stabilită de lege) și încă nu am luat în calcul clădirea din strada Fabricii, nou-renovată, cu o suprafață totală de 3600 m2, care le pune la dispoziția elevilor ateliere de lucru și săli de clasă profesionale, deci în total 10.600 m2, în școala mică Mikó, pe o suprafață de 1200 m2 sunt înghesuiți 371 de elevi. Pentru a elimina acest dezechilibru, ne asumăm responsabilitatea pentru fiecare copil.

 

O sală aglomerată în micul Mikes (Foto: Henning János)

În ultimii ani, am acordat o atenție deosebită educației profesionale, atât în ceea ce privește investiția cât și promovarea. În școala Puskás Tivadar, în ultimii cinci ani, am implementat proiecte, investiții în valoare de 6,2 milioane de lei, în timp ce în școala Kós Károly am investit 4,7 milioane de lei. Întreținerea școlilor profesionale s-a triplat în ultimii trei ani, în cazul școlii Kós Károly trebuind să contribuim cu mai mult de 100% în 2016. În ciuda acestui fapt, popularitatea educației profesionale nu a crescut, numărul celor înscriși nefiind cel dorit, cu toate că s-a  încercat promovarea educației profesionale, s-au creat doar clase cu număr redus de elevi. În ultimii ani, s-au luat decizii în detrimentul școlilor Mikó și Mikes, acesta fiind modul în care s-a asigurat supraviețuirea școlii Kós Károly.

Atelierul şcolii Kós Károly din strada Fabricii (Foto: Henning János)

Numărul claselor primare nu mai poate fi redus în oraș. Pentru anul 2017-2018, pe linia de studii în limba maghiară, inspectoratul școlar propune  următoarele numere de înscriere: Colegiul Székely Mikó 3 clase teoretice, Liceul Mikes Kelemen 3 clase teoretice, Colegiul Reformat 1 clasă teoretică, plus 1 clasă reformată, Liceul Plugor Sándor 1 clasă de artă,  Liceul Tehnologic Berde Áron 2 clase de liceu profesional plus 2 clase de școală profesională, Liceul Tehnologic Puskás Tivadar plus Kós Károly 2 clase de liceu profesional plus 6 clase de școală profesională plus 1 clasă de limba română, deci în total 2 clase vocaționale, 7 clase teoretice, 12 clase profesionale în limba maghiară. După cum se poate observa, educația profesională continuă să aibă o importanță deosebită, dar trebuie să găsim un echilibru între educația teoretică și cea profesională.

Propunerea noastră de restructurare prevede fuziunea școlii Kós Károly cu școala Puskás Tivadar, astfel luând naștere o școală profesională, puternică, mai ușor adaptabilă la nevoile pieții muncii,care pune la dispoziție mai multe profesii, prin utilizarea ansamblului de clădiri ale școlii Puskás Tivadar și a atelierelor și a claselor din strada Fabricii. Anul acesta se vor finaliza planurile de renovare a ansamblului de clădiri din strada Gábor Áron, apoi vor începe lucrările pentru ca din luna septembrie a anului 2018 clasele pregătitoare ale școlilor Mikó și Mikes să poată să-și înceapă orele în aceste clădiri.

O sală de clasă neutilizată la şcoala Kós Károly (Foto: Henning János)


Vineri ne-am întâlnit cu o delegație de la școala Kós Károly, cu directorul școlii, cu trei profesori și cu reprezentantul Comitetului de părinți, care au recunoscut că nu pot utiliza clădirea pusă la dispoziție la capacitate maximă, au acceptat alternativa mutării.

Scopul nostru este să înființăm o școală profesională puternică, bine echipată, care să se poată adapta rapid la nevoile secuilor și la necesitățile pieții. În acest sens, am dori să reorganizăm educația profesională în Sfântu Gheorghe. În prisma celor prezentate mai sus, avem încredere că în luna septembrie, într-o atmosferă calmă și echilibrată, se va deschide un nou capitol în istoria educației din Sfântu Gheorghe.

Finanțare nerambursabilă fără contribuție proprie pentru panouri fotovoltaice și baterii solare
17.01.2025

Programul RepowerEU vine în ajutorul gospodăriilor vulnerabile pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce costurile cu energia prin instalarea de panouri solare.

S-a deschis pârtia mică de schi din Şugaş Băi
15.01.2025

Programul va fi acelaşi ca în anii trecuţi, adică de la ora 9 la 21 în weekend, vinerea de la 15 la 21, iar de luni până joi de la 15 la 20.

Burse acordate studenţilor din anii terminali, ediţia 2025
13.01.2025

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 7 februarie

Primăria Sfântu Gheorghe a relansat programul „Dăm valoare rablei tale”
09.01.2025

Din 13 ianuarie, locuitorii pot depune dosarele pentru a primi 3.000 de lei în schimbul maşinii vechi

La Sfântu Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi anul viitor la nivelul minim permis de lege
19.12.2024

Impozitele vor fi indexate cu rata inflaţiei, care este obligatorie conform Codului Fiscal