ro
 
Miercuri, 22. Ianuarie 2025.

Sfântu Gheorghe celebrează mediul vizual şi cu benzile desenate ale lui Victor Drujiniu

18.10.2016

Anul Imaginii la Sfântu Gheorghe cuprinde şi un episod dedicat unei forme de discurs care este mediu vizual prin excelenţă şi care încă este privită la noi şi aiurea drept o rudă hibridă şi cam stupidă a artelor: banda desenată. Numai că această artă secvenţială şi-a conturat demult o identitate în cultura modernă şi postmodernă, o identitate demnă de tot respectul, printre admiratorii săi se numără nume celebre ca Umberto Eco sau Thomas Mann, iar mari scriitori au fost onoraţi ca operele lor să fie traduse în benzi desenate. De pildă, Travesti-ul lui Mircea Cărtărescu a fost tradus în bandă desenată de Edmond Baudoin. Rezultatul a fost un fascinant roman grafic, pentru că Baudoin a reuşit o lectură creativă a textului semnat de Cărtărescu.

Tot datorită spiritului său creativ, un fost elev al Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe a ajuns unul dintre cei mai talentaţi şi căutaţi artişti BD din România. Este vorba de Victor Drujiniu, care a reuşit a pătrunde pe piaţa comicsului american şi european şi care este protagonistul poveştii grafice din Anul Imaginii la Sfântu Gheorghe.

Foto: Vargyasi Levente


Victor Drujiniu s-a născut la Odorheiu Secuiesc, în 1981, mai tîrziu, pe cînd avea 6 ani, părinţii săi hotărăsc să se mute la Sfîntu Gheorghe. Pentru a-şi cultiva talentul la desen, Victor devine elev al Liceului de Arte „Plugor Sándor”, pe care îl absolvă în anul 2000, după care va urma cursurile Facultăţii de Artă din cadrul Universităţii de Vest-Timişoara. Debutul în arta BD se produce tot la Timişoara, în 2007, cînd publică o scurtă bandă desenată, Taina, în revista SF „Helion”. Cum în România arta BD nu se bucură de prea mare audienţă, Drujiniu începe să-şi trimită portofoliul de lucrări la editori şi site-uri specializate americane. Primele comenzi sînt comicsuri în genul horror, editate între 2008-2009 de Zenescope Entertainment, o mică editură BD americană, la care artistul nostru a realizat creionajul. În 2010, primeşte o primă mare comandă, de la Dark Horse (a treia mare editură BD din SUA, după Marvel şi DC Comics). Comanda este legată de lansarea pe piaţă a filmului Predators, a cărui campanie de promovare include şi o adaptare BD a filmului, iar Drujiniu a desenat un comic book de 64 de pagini. În 2011, artistul reuşeşte să publice şi la mult rîvnita editură Marvel. Este vorba de mai multe planşe dintr-un nou episod „Incredible Hulk: Amadeus Cho”, la care Drujiniu realizează creionajul, iar trasul în tuş îi aparţine unui alt artist român, Sandu Florea. La scurt timp, vine o nouă comandă de la Dark Horse, versiunea comic book a jocului Dungeon Siege III. Urmează romanul grafic The Occultist, un proiect personal al lui Mike Richardson, fondatorul Dark Horse, iar ultima colaborare a lui Drujiniu cu această editură a fost Prototype 2, două versiuni BD care au însoţit lansarea jocului omonim.


În 2012, Victor a fost invitat la London Super Comi Con, alături de celebri artişti BD, ca George Perez, Ian Churchill, Bill Sienkiewicz, Mike Deodato Jr., Jim Cheung. În vara lui 2012, la recomandarea artistului spaniol Mikel Janin, DC Comics îl contactează pe Drujiniu şi se produce prima colaborare cu această prestigioasă Editură. În 2013, artistul român lucrează pentru DC Digital, iar în 2014 a început colaborarea cu Soleil, al doilea mare editor BD din Franţa, pentru care a realizat două Albume, unul dedicat echipei de fotbal Paris-Saint Germain, celălalt avînd drept temă Al Doilea Război Mondial.

În prezent, Victor Drujiniu locuieşte în Timişoara, dar sîmbătă, 15 octombrie, se întoarce acasă, la Sfântu Gheorghe, cu sacul plin de poveşti grafice, care pot fi văzute în Expoziţia din Piaţa Centrală şi în Expoziţia de la Centrul de Cultură Arcuş, Casa Bastion, unde are loc şi vernisajul, la ora 17. Tot la Centrul de Cultură Arcuş, sediul din Sfîntu Gheorghe, de la ora 13, are loc un workshop despre arta benzii desenate, la care participă elevi ai Liceului de Arte „Plugor Sándor”. Prin acest workshop, organizatorii Expoziţiei au dorit să valorifice prezenţa lui Victor Drujiniu la Sfântu Gheorghe şi, cu sprijinul doamnei profesoare Zsuzsa Beteg, au deschis un spaţiu de întîlnire cu artistul, pentru a le vorbi tinerilor despre limbajul benzii desenate şi forţa lui de a forma în rîndul consumatorilor un tip special de abilităţi interpretative, vizuale şi verbale.

Victor Drujiniu vă aşteaptă sîmbătă, ora 17, la Centrul de Cultură Arcuş, din strada Oltului nr.6, la vernisajul Expoziţiei sale, care va fi deschisă de Kiss Bence.

Organizatori: Biroul de Comunicare şi Imagine – Primăria Sfântu Gheorghe, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Centrul de Cultură Arcuş.

(Nina Ţînţar)

Finanțare nerambursabilă fără contribuție proprie pentru panouri fotovoltaice și baterii solare
17.01.2025

Programul RepowerEU vine în ajutorul gospodăriilor vulnerabile pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce costurile cu energia prin instalarea de panouri solare.

S-a deschis pârtia mică de schi din Şugaş Băi
15.01.2025

Programul va fi acelaşi ca în anii trecuţi, adică de la ora 9 la 21 în weekend, vinerea de la 15 la 21, iar de luni până joi de la 15 la 20.

Burse acordate studenţilor din anii terminali, ediţia 2025
13.01.2025

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 7 februarie

Primăria Sfântu Gheorghe a relansat programul „Dăm valoare rablei tale”
09.01.2025

Din 13 ianuarie, locuitorii pot depune dosarele pentru a primi 3.000 de lei în schimbul maşinii vechi

La Sfântu Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi anul viitor la nivelul minim permis de lege
19.12.2024

Impozitele vor fi indexate cu rata inflaţiei, care este obligatorie conform Codului Fiscal