ro
 
Miercuri, 08. Aprilie 2026.

În scurt timp, Sfântu Gheorghe va avea un teatru – cinema nou

27.01.2016

Un imobil, două instituţii

Reabilitarea imobilului fostului cinematograf Arta se apropie de final. În clădire vor funcţiona două instituţii culturale.

După preluarea, de către  Teatrul Andrei Mureşanu, a sălii, anul trecut de 1 decembrie, pentru inaugurare, instituţia a avut premiera spectacolului „Trei rupturi”, regizat de Radu Afrim,  în data de 16 decembrie. Noua sală are 120 de locuri şi dispune de toate condiţiile pentru ca trupa să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii corespunzătoare.

Trupa de teatru cu paisprezece actori lucrează de zor, cu dăruire zi de zi, în noul sediu, iar în lunile ce urmează, aceasta se pregăteşte cu noi premiere. În zilele de 4 şi 5 februarie, publicul va putea vedea piesa  Tartuffe a lui Moliere, în regia lui  Zakariás Zalán. La sfârşitul lunii februarie, în zilele de 28 şi 29, în colaborare cu trupa Teatrului Atelier Osonó, actorii de la TAM vor prezenta spectacolul regizat de  Catinca Drăgănescu, „Beznă de mină”, bazat pe textul scris de  Székely Csaba. În viitor, se doreşte şi rezolvarea subtitrării spectacolelor în limba maghiară.

În cealaltă parte a clădirii fostului cinematograf, municipalitatea va amenaja două săli de cinema noi. Construirea acestor săli se apropie de final, aici putând fi urmărite filme începând din primăvară. Amenajarea celor două săli cu câte 80 de locuri este asigurată tot de municipalitate, acestea pretându-se şi pentru proiecţia filmelor 3D.

Clădirea fostului Cinematograf Arta, care iniţial avea 500 locuri, a fost construită în anul 1968. După schimbarea regimului, aceasta a funcţionat ca şi loc de distracţie, iar din 2012 a ajuns, din nou, în administrarea Consiliului Local. Prin construirea şi amenajarea clădirii, oraşul s-a îmbogăţit cu o nouă instituţie culturală.




 

SepsiBook 5: Programul noii ediții, o invitație la bucuria lecturii
03.04.2026

Cu un program ce mizează pe experiențe livrești  și dialog cultural, Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană  SepsiBook își așteaptă publicul la Sfântu Gheorghe pentru cea de-a cincea ediție. Organizatorii au anunțat oficial, joi, primele repere: evenimentul va avea loc între 14 și 17 mai, la Arena Sepsi, spațiul deja consacrat în acest sens.

Ziua Internațională a Romilor se sărbătorește la Sfântu Gheorghe
01.04.2026

Ziua Internațională a Romilor este sărbătorită în întreaga lume, începând din anul 1990, în fiecare an pe data de 8 aprilie. 

Zilele Sfântu Gheorghe: Artiști și concerte pe scenă
31.03.2026

Cea de-a 33-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe abundă și în acest an în experiențe muzicale: în weekendul de festival, după reprezentațiile grupurilor de amatori locali, publicul este așteptat de formații care reprezintă stiluri muzicale diverse. Scena amplasată în Piața Centrală va funcționa în timpul zilei ca scenă a comunității, iar după ora 19:00 va răsuna în ritmurile trupelor locale și regionale.

Primăria Sfântu Gheorghe introduce programul „Vinerea Verde”
26.03.2026

Din aprilie, transportul public este gratuit pentru toată lumea în fiecare zi de vineri

Primăria Sfântu Gheorghe, toleranţă zero pentru vânzarea de alcool către minori!
25.03.2026

În urma unei acțiuni de control a Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, desfășurată în data de 26 februarie, la un local aflat pe strada 1 Decembrie 1918 au fost constatate abateri grave.