PulzArt3 – Scizuri în căutare de răspunsuri
Locaţie şi identitate – Reinterpretarea unor forme vechi – Analiză sociografică
Cea de a treia ediţie a festivalului pulzArt se desfăşoară sub semnul „Anului tradiţiilor”. Noţiunea de tradiţie poate fi interpretată în diverse feluri, afimaţie sprijinită şi de multitudinea manifestărilor şi evenimentelor artistice. Invitaţii festivalului multicultural, care are loc între 10-13 decembrie, caută, aproape la unison, răspunsuri la aceleaşi întrebări, căutând edificări la aceeaşi problematică.
Relaţia loc – identitate este o cutumă care, de-alungul secolelor, a făcut obiectul unor constante preocupări ale artei de sorginte maghiară. Scriitorul Imre Oravecz se referă în volumele sale la dimensiunile umane ale unor concepte ca emigrare, despărţire de locurile natale, lipsa aparteneţei la o entitate. Scriitorul român Petru Cimpoieşu analizează, evident sub alte forme, criza psihologică a stării ortodoxiei moldave de după 1989, a locului pe care aceasta îl caută. Nici teatrul de mişcare nu este străin conceptului căutării identităţii. Spectacolul „Baratok” (Prieteni) susţinut de trupa „Badora” oscilează în jurul rolurilor feminine şi masculine, neocolind căutarea aceleaşi identităţi naţionale. O sarcină dificilă este concilierea deosebirilor dintre generaţii. Atelierul de dans „Duna” în spectacolul „Ceea ce-ţi apasă inima” (Ami a szivedet nyomja) prezintă simfonia amplasării unor tineri. Tematica este asemănătoare celei abordate de Nicolae Constantin Tănase: în „Lumea e a mea” spaţiul înconjurător este privit prin optica unei fete de 18 ani, care acceptă cu reţineri avântul, pornirile unei fiinţe umane naive.
Reinterpretarea unor forme vechi, căutarea actualităţii acestora, filtrarea valorii lor universale este tema experimentelor mai multor cercetători. O concretizare a formelor lipsite de funcţie ar putea fi aşa numita „Táncház” (casa jocului, a dansului popular), dar nici ea nu acoperă conceptul.
Este o îndrăzneală să joci dansuri populare într-o petrecere DJ, iar repetarea, reinterpretarea unor mişcări care frizează infinitatea este mai mult lumea artei populare de internet, a animaţiilor GIF. Concepţia artistei dj Traila omogenizează pulsul muzicii populare cu infinitul bucuriei mişcării. Folclorul de pe net se întâlneşte organic cu clasicele cusături de bucătărie. În expoziţia „Status Update” sunt găsite variante offline ale unor noi forme de interpretare a cunoscutelor cusături de pe peretele de bucătăriei ale bunicii. Orchestrele „Argo” şi „Arifa”, chiar şi „Grencso Kollektiva”, sau „Borbely-Dresch Quartet” îşi trag seva din rădăcinile melosului popular. Varietatea muzicală a producţiilor orchestrei „Arifa” îşi are obârşia în creuzetul diverselor moşteniri - bine alese – ale muzicii populare. Melosul babilonian arhaic, accentele turceşti, sonorităţile româneşti se întâlnesc cu melodiile burgheze olandeze. Chiar şi atât ar fi deajuns pentru o satisfacere muzicală, dar se adaugă şi orchestraţia originală, trupa dispunând de tarhun-ul grecesc şi ney-ul turcesc, auditorul fiind călăuzit în universul neobişnuit al percuţiei, a sunetelor date de instrumente afro-anatoliene
Critica socială este o activitate izvorâtă din analiza individuală a situaţiilor. Verbalitatea, arta plastică oferă, uneori, acestor idei concrete un spaţiu de manevră mai larg decât cel al muzicii, prin imagine şi verb. DrMarias porneşte pe urma artelor plastice moderne, dar de acm considerate clasice: el prelucrează şi transformă problematici de politică actuală, urmând stilul lui Picasso, Warhol, sau Matisse.. Modul de exprimare nu este aici doar un ambalaj spectaculos, ci şi un pilon al conţinutului. Astfel un personaj public devine absurd şi înţeles. Găsirea unor elemente motrice care hotărăsc relaţia individului cu mediul său este încă o temă de bază a cilturii: Spectacolul „Atelierului de dans popular” din Odorhei se naşte din scizura interesului public şi a celui individual, ca de altfel şi filmul lui Radu Muntean „Un etaj mai jos”. Tomi Janezic este considerat de către lumea teatrului ca un regizor cu greutate. Dar el este în acelaşi timp şi un terapeut, al cărui pacient este publicul.. Drama fiinţei umane este moartea, afirmaţie recunoscută de la bun început de psihologie.
Spectacolul Teatrului Naţional Sârbesc din Novi Sad frizează de acum hotarele tanotologiei. Prelucrarea piesei „Moartea lui Ivan Ilici” este o provocare asemănătoare celei care invită publicul la acţiune: forţa lui Janezic constă în aceea că el o face cu blândeţe, publicul părăsindu-şi zona de confort de la sine, fără traume
Oaspeţii pulzArt3 constituie o unitate, ei conectându-se într-unul sau în mai multe puncte de cele trei cutume – locaţie şi identitate, reinterpretarea unor forme vechi, analiza sociografică. La această ediţie, cercetând actualitatea tradiţiilor, organizatorii consideră că va fi dificilă implementarea unor axiome, dar în decursul celor patru zile vor fi oferite răspunsuri, mai consistente, sau mai scurte, pe care publicul din Sf.Gheorghe le consideră ca fiind ale sale.
Alte informaţii legate de festival sunt accesibile pe pagina www.pulzart.ro
