ro
 
Sâmbătă, 23. May 2026.

2014-09-08: La sfârşitul lunii septembrie vor fi finalizate investiţiile în staţiunea Şugaş Băi

08.09.2014

Şugaş Băi este centrul de agrement al locuitorilor din Sfântu Gheorghe

La Şugaş Băi funcţionează deja şi terenul de minigolf, iar spaţiul de agrement amenajat în clădirea fostului restaurant şi baza de tratament îşi vor putea deschide porţile chiar în această toamnă. Anul acesta, până la sfârşitul lunii octombrie pot fi folosite obiectivele în aer liber. Scopul este acela ca de serviciile oferite în staţiune să beneficieze cât mai mulţi locuitori ai oraşului nostru, nu numai iarna, ci şi vara – a subliniat doamna viceprimar Sztakics Éva Judit, în cadrul conferinţei de presă.
 

La sfârşitul lunii septembrie vor fi finalizate lucrările de creare şi modernizare a infrastructurii de agrement Şugaş Băi. Valoarea totală a investiţiilor realizate în ultimii trei ani se ridică la 6,6 milioane de lei, sumă care include și finanţarea nerambursabilă obţinută prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5,  Domeniul Major de Intervenţie 5.2.
 


Cel mai mare perete artificial de escaladă din ţară este la Şugaş Băi

Proiectul cuprindea construirea a şapte obiective de agrement, iar campania de o lună care se va desfăşura în septembrie are ca scop promovarea acestora. Încă în primul an a fost realizată reabilitarea mofetei şi a bazinului de agrement. Anul trecut s-au realizat investiţiile în terenul de tenis şi o parte a terenului pentru sporturi extreme: rampa de racing pentru ciclişti, parcul de aventură şi perete artificial de escaladă înalt de 12 metri. Peretele cu 14 piste de diferite grade de dificultate, care poate fi folosit din primăvara până toamna, este cel mai mare astfel de obiectiv din România. Anul acesta, terenul de sport s-a mai îmbogăţit cu trambulina pentru copii, şi cu plasă pentru căţărat. De asemenea, funcţionează şi terenul de minigolf cu 18 piste de joc, acesta fiind construit în lucul fostei grădini zoologice.  Investiţiile în cele două imobile, în clădirile bazei de tratament şi a spaţiului de agrement s-au finalizat, etapa de construcţie ajungând la final, rămânând a fi amplasate la locul lor câteva echipamente. În baza de tratament vor funcţiona  băi galvanice, putând fi solicitate de vizitatori şi tratamentele de kinetoterapie, electroterapie, magnetodiaflux, masoterapie, cât şi hidromasajul, sauna şi masajul cu jade.
 


Parcul de aventură se adresează atât copiilor cât şi adulţilor

Pentru funcţionarea obiectivelor, municipalitatea colaborează cu specialişti locali şi asociaţii, astfel putându-se asigura o primire de calitate şi de specialitate, a vizitatorilor staţiunii – a spus doamna Sztakics Éva Judit, viceprimar al municipiului Sfântu Gheorghe. Deschiderea bazei de tratament este întârziată, deoarece, pentru cele două posturi de asistent, publicate în perioada verii nu s-a prezentat nimeni, iar fără personal calificat nu există posibilitatea de deschidere a bazei. Doamna viceprimar consideră a fi o soluţie aceea ca elevii care vor absolvi Şcoala Tehnică Sanitară în luna august, să ocupe posturile vacante.
 

Datorită numărului redus de personal şi a posibilităţilor salariale mici, cadrul municipalităţii nu este cel mai potrivit pentru prestarea serviciilor de agrement, motiv pentru care, Consiliul Local a creat SC Sepsi Sport SRL care va prelua operarea atât a obiectivelor de la Şugaş Băi, fiind aici inclusă şi pista de schi, cât şi ştrandul şi baza de înot de la Sfântu Gheorghe – a prezentat schimbările propuse în administrarea obiectivelor de agrement domnul viceprimar Tischler Ferenc. Noua formă de organizare aduce mai multe beneficii, aceasta va face posibilă satisfacerea nevoilor publicului, cum ar fi programul prelungit, şi se va putea introduce şi un sistem de bonificaţii pentru clienţii fideli, ceea ce nu a fost posibil, până acum, a se realiza.
 


Odată cu angajarea personalului calificat centrul de recreere îşi va deschide porţile

Investiţiile s-au realizat cu sprijinul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru. Proiectul a fost depus în luna noiembrie 2009, iar contractul de finanţare a fost semnat la data de 30.09.2011, durata de implementare a proiectului fiind de 36 luni de la data semnării.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. Organizat pe parcursul a patru zile la Sepsi Arena, evenimentul a mizat și în acest an pe apropierea de noile generații de cititori, pe consolidarea micro-comunităților culturale și pe construirea unei experiențe care depășește formatul clasic al unui târg de carte.

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.