ro
 
Duminică, 26. Ianuarie 2025.

HAVASI, pianistul de renume modial, la cea de-a 23-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe

14.02.2014

Până acum, în niciun an, oferta nu a cuprins atâtea nume sonore ca acum – s-a menționat în cadrul conferinței de presă a organizatorilor Zilelor Sfântu Gheorghe. Într-adevăr, este prima oară când zilele orașului vor fi încheiate de un pianist renumit la nivel mondial, dar și faptul că vom fi gazda unei trupe de muzică alternativă, care acum 4 ani și-a luat rămas bun de la fani. În scurt timp, lista va continua, în cadrul conferinței de presă fiind prezentate doar câteva nume și producții.
Cea de-a 23-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe va avea loc în perioada 26 aprilie – 4 mai.

cultura.acum

Motto-ul Zilelor Sfântu Gheorghe din acest an va fi cultura.acum, și am dori să implementăm în mintea oamenilor mesajul prin care dorim să accentuăm faptul că zilele orașului completează cu demnitate programul de 4 ani organizat de municipalitate – a spus Grubisics Levente, directorul festivalului.  Dincolo de asta, aceste nouă zile reprezintă festivalul întâlnirilor, cultura distractivă și distracția culturală  – a continuat. Cea de-a 23-a ediție a festivalului va lua startul în data de 26 aprilie, cu tradiționalul concert de deschidere a festivităților, și se va încheia cu un plăcut sfârșit de săptămână de mai. Deoarece anul acesta s-a creat fericita situație ca 1 Mai să fie intercalată, va fi organizată ziua 0. Până la data de 1 mai, săptămâna culturală va avea rolul principal, în cadrul căreia vom avea posibilitatea să trecem de la spectacole din sala mare, sau în sala studio, la expoziții de arte vizuale, cât și la producții de muzică ușoară sau grea. Începând cu 1 mai vor începe programele pe scena mare și conform tradiției, Întâlnirea Formațiilor de Tineret va avea loc joi, iar momentul de încheiere al acestei întâlniri va fi o producție solo, în fața numerosului public. Joi își va deschide porțile și Grădina Culturală, și va începe Târgul meșteșugarilor și cel al mărfurilor industriale.

Ediția din 2014 a Zilelor Sfântu Gheorghe nu va fi mai săracă nici în oferte și nici în senzații, în comparație cu cele din anii precedenți. În momentul de față, schema programelor celor 3 scene este finalizată în proporție de 90%. Am luat în considerare nevoile locale, și am pus un accent deosebit pe oferirea unui număr cât mai mare de producții locale. Nu uităm că este sărbătoarea orașului, dar totodată știm că este tratat ca și festival. Acesta este motivul pentru care cumpărăm producții demne de aceste denumiri. Festivalul poate funcționa bine atunci când sunt și programe care mobilizează mase largi de oameni, alături de cele  pretențioase – a mai spus directorul festivalului.



Foto: Vargyasi Levente


Focuri de artificii, tobe și pian


În acest an, focurile de artificii vor fi lansate pe muzică live, așa ceva întâmplându-se ultima oară la Budapesta, de 20 August– a anunțat domnul Dancs Zsolt, directorul de programe. Este o onoare pentru noi ca, după marile concerte susținute în China, America și Europa, marele pianist ungar Havasi Balázs va susține concert și la noi – a mai adăugat. HAVASI, datorită personalității lui, și a limbajului muzical propriu, cât și a efectului pe care-l are asupra publicului, se află în situația avantajoasă în care operele lui au devenit cunoscute de milioane de oameni, într-un timp foarte scurt. El este proprietarul a 3 discuri de aur și 11 discuri de platină, a susținut 500 de concerte în 12 țări, iar concertele lui au fost vizionate de 600 de milioane de telespectatori din întreaga lume. În anul 2011, Guinness l-a numit pianistul cu cele mai rapide mâini, iar la expoziția mondială din Shanghai el a susținut concertul de încheiere. Este artistul care a reușit să găsească echilibrul dintre cultura de înaltă clasă și concertele cu efecte vizualeși sonore puternice – declară Dancs. Havasi aduce la Zilele Sfântu Gheorghe unul din cele mai emoționante și mai iubite proiecte ale lui. Proiectul Drum & Piano l-a creat cu prietenul lui Endi, cunoscut din trupa Hooligans. Proiectul Drum and Piano a fost prezentat publicului larg la una din cele mai prestigioase conferințe științifice TED Global, din Scoția. Dumiică, 4 mai, pe scena A, Zilele Sfântu Gheorghe se vor încheia cu o producție în aer liber nemaivăzută la noi în țară.



Foto: Vargyasi Levente


Unul din concertele de marcă susținute pe scena B va fi cel al Formației Grimus  din Cluj Napoca, trupă care a cântat înaintea unor nume celebre ca Eros Ramazotti, Roxette, Placebo sau Red Hot Chilli Peppers. Albumul lor de debut Panicon  a apărut în anul 2008, iar melodii incluse pe acesta au urcat pe primele locuri în diferite topuri radio. Popularitatea lor este dovedită și de rolurile și aparițiile lor la televiziune. Melodia Started a devenit, în luna noiembrie a anului 2010, coloana sonoră a reclamei internaționale Tuborg. Grimus va urca pe scenă vineri, 2 mai, la ora 23,30.

Pentru prima oară la Sfântu Gheorghe, formația Kispál és a Borz de care se leagă numele cântărețului Lovasi András -  premiat cu Premiul Kossuth, deși acum 4 ani și/a luat rămas bun de la fai, acum vine, și la Zilele Sfântu Gheorghe va susține concertul în preambului celui din Budapesta. Timp de 23 de ani, aproape nu a existat oraș unde să nu fi urcat pe scenă, au fost musafirii care reveneau frecvent la festivalurile verii, numeroase hit-uri le avem și acum în urechi, toate acestea făcând incredibil momentul în care, în anul 2010, au anunțat că formația și-a încheiat cariera. Venind cu cele mai cunoscute și iubite melodii, fiind într-o formă de zile mari, Kispál és a Borz va urca pe scena A, sâmbătă, la ora 23,00.

Săptămână culturală bogată

Biletele pentru săptămâna culturală se vor pune în vânzare la începutul lunii martie, dar și până atunci, cei interesați primesc câteva indicii din ofertă. Teatrul Belvárosi din Budapesta vine la Zilele Sfântu Gheorghe cu 2 spectacole, unul din ele este comedia Hitted volna? al cărui regizor este Verebes István, și în rolurile principale îi vedem pe Hernádi Judit și Kern András. Spectacolul va avea loc în sala mare a Teatrului Tamási Áron, luni 28 aprilie, de la orele 17,30 și 20,00.
Dintre piesele în limba română menționăm spectacolul Mă tot duc al Teatrului Foarte Mic, care a fost realizat pe urmele lui William Shakespeare, rolurile principale revenindu-i Oanei Pellea, și lui Mihai Gruia Sandu. În capitală se bucură de un real succes, iar cei care l-au văzut, povestesc despre el ca fiid o experiență teatrală captivantă.

Imagine nouă

Süsü, mascota Zilelor Sfântu Gheorghe, rămâne și în acest an, în schimb festivalul a primit o imagine mai degajată. Logo-ul și punctele de program vor fi vopsite și pictate cu grafitti, pe plăci OSB, ceea ce indică deja și logo-ul digital. Aceste panouri vor fi amplasate în așa fel încât toată lumea să se “împiedice” în ele.

În cadrul conferinței de presă, Antal Árpád András, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat că anul acesta municipalitatea alocă 350.000 de lei  Zilelor Sfântu Gheorghe, dar bugetul total al festivalului va urca până la 1,2 milioane de lei – aici fiind incluse sponsorizările, sumele încasate din vânzarea caietelor program și a spațiilor pentru comercianți. În acest an se dorește majorarea taxei pentru participarea la târg, și astfel se speră ca numărul comercianților de mărfuri de calitate slabă să scadă. Acest lucru înseamnă și scăderea încasărilor, astfel că orașul suplimentează cu 50.000 de lei bugetul zilelor orașului

Organizator al Zilelor Sfântu Gheorghe este Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, iar festivalul va fi prins sub egida seriei de programe “Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ținutului Secuiesc”.
 


Foto: Vargyasi Levente

Cinema Arta din Sfântu Gheorghe se bucură de o popularitate constantă
24.01.2025

Anul trecut, aproape 43.000 de spectatori au participat la peste 2.200 de proiecții de filme

Finanțare nerambursabilă fără contribuție proprie pentru panouri fotovoltaice și baterii solare
17.01.2025

Programul RepowerEU vine în ajutorul gospodăriilor vulnerabile pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce costurile cu energia prin instalarea de panouri solare.

S-a deschis pârtia mică de schi din Şugaş Băi
15.01.2025

Programul va fi acelaşi ca în anii trecuţi, adică de la ora 9 la 21 în weekend, vinerea de la 15 la 21, iar de luni până joi de la 15 la 20.

Burse acordate studenţilor din anii terminali, ediţia 2025
13.01.2025

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 7 februarie

Primăria Sfântu Gheorghe a relansat programul „Dăm valoare rablei tale”
09.01.2025

Din 13 ianuarie, locuitorii pot depune dosarele pentru a primi 3.000 de lei în schimbul maşinii vechi