ro
 
Marți, 25. August 2026.

Evaluare anuală a Primăriei

29.04.2013

Săptămâna trecută, domnul primar Antal Árpád András a prezentat, în cadrul şedinţei Consiliului Local, Raportul anual al primarului, pe anul 2012. Edilul a vorbit despre viitorul oraşului reşedinţă de judeţ, despre lucrările de dezvoltare finalizate anul trecut, dar a prezentat şi proiecte şi activităţi de construire şi formare a comunităţii.

– Anul trecut, când am adoptat bugetul, am demarat acele programe, şi acea muncă de toate zilele, care ne conduc în direcţia pe care ne-o dorim, ca Sfântu Gheorghe să fie, în anii şi deceniile care urmează, oraşul viitorului, capitala Ţinutului Secuiesc – a spus primarul, subliniind faptul că scopul evident este acela de a dezvolta municipiul la un rang înalt al nivelului de trai.
Domnul primar a prezentat şi structura pe vârste a populaţiei oraşului, menţionând faptul că în zona est – centrală a continentului nostru, există o tendinţă de îmbătrânire a populaţiei, iar noi nu suntem o excepţie: în anul 2022, media de vârstă a populaţiei oraşului va fi de  42,7 de ani, iar mai târziu cu zece ani, va ajunge la 45 de ani.

– Evident, acest lucru are şi consecinţe, căci dacă scade numărul populaţiei, atunci va scădea şi densitatea populaţiei, ceea ce, pe de o parte este un lucru pozitiv, căci se poate trăi mai comod, dar din punctul de vedere al autorităţii publice locale, acest lucru înseamnă cheltuieli suplimentare, căci în ultimii 23 de ani, intravilanul oraşului s-a extins în mod constant, dar dacă scade numărul populaţiei, se vor încasa mai puţine impozite – a arătat Antal Árpád.

Până acum, la Sfântu Gheorghe, numărul populaţiei a avut un declin nesemnificativ, chiar din contră, acea femeie care se naşte la oraş trăieşte cu un an mai mult decât media pe ţară, iar în cazul bărbaţilor, speranţa de viaţă este cu doi ani mai mare.
Domnul primar a prezentat şi faptul că, în perioada 2008 – 2012, încasările proprii ale oraşului au crescut în mod constant. La o conferinţă de anul trecut de la Bucureşti, s-a prezentat faptul că, după Sibiu, Sfântu Gheorghe este oraşul cu cea mai mare creştere a încasărilor proprii.

– De acest lucru se poate lega şi faptul că, în 2012, media ratei şomajului la Sfântu Gheorghe a fost de 2,86%, în timp ce, media pe ţară a fost de 5%, iar în judeţ, 7,87% - a mai adăugat edilul.

În oraşul nostru, la sfârşitul anului 2012, în evidenţe apăreau 1221 şomeri, iar domnul primar este de părere că Parcul Industrial va crea, în următorii ani, aproximativ tot atâtea locuri de muncă.

Prin punerea în funcţiune a parcului voltaic, oraşul va putea economisi anual 500 de mii de euro, iar în ultimii ani, s-au cheltuit sume de patru – cinci ori mai mari pentru modernizarea reţelei de drumuri de la marginea oraşului, decât pentru lucrările din centru. 30 – 35 % din parcările dintre blocuri din oraş sunt reabilitate, iar până la sfârşitul mandatului vrem să ajungem la 60%. Programele de dezvoltare comunitară se extind nu numai pe oraş, ci pe Ţinutul Secuiesc şi pe întreaga Transilvanie: aici se doreşte înfiinţarea Bibliotecii Maghiare din Transilvania, şi s-a înfiinţat deja şi Centrul de Artă Transilvănean. De asemenea, la Şugaş Băi au avut loc modernizări importante, iar anul acesta, Sfântu Gheorghe va concura pentru titlul de Capitala Culturală Europeană.
 

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.

Din 7 august, rețeaua de transport public se extinde cu noi trasee de autobuz
03.08.2026

De asemenea, din toamnă se modifică întregul sistem de parcare din Sfântu Gheorghe

Vară pe lac la Sfântu Gheorghe: Aproape 2.000 de plimbări cu barca şi hidrobicicleta în prima lună de funcţionare
31.07.2026

În prima lună de când se pot face din nou plimbări cu barca și cu hidrobicicleta pe lac, locuitorii din Sfântu Gheorghe și vizitatorii au profitat de această posibilitate de aproape 2.000 de ori. Hidrobicicletele se bucură de o popularitate mai mare, fiind utilizate de 1.800 de ori, în timp ce bărcile au fost închiriate de 200 de ori de către vizitatori.

Sfântu Gheorghe: Liniștea unui oraș mic și serviciile unui mare oraș
17.07.2026

Atractivitatea orașului Sfântu Gheorghe constă în faptul că locuitorii săi se pot bucura de liniștea unui oraș mic, beneficiind în același timp de serviciile unui mare oraș direct pe plan local.