ro
 
Luni, 02. Noiembrie 2026.

Preferaţii publicului, oaspeţi care revin la cea de-a XXII-a ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe

22.02.2013

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, împreună cu echipa de organizare a Festivalului „Zilele Sfântu Gheorghe” şi Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Covasna au organizat, în data de 14 februarie, o întâlnire  cu partenerii pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de toţi cei care, timp de patru ani, au sprijinit festivalul. În cadrul întâlnirii, echipa a anunţat şi numele câtorva noi participanţi la eveniment, dar înainte de asta,  invitata de onoare a serii, Janicsák Veca a susţinut un scurt concert.
Primarul oraşului, domnul Antal Árpád András a mulţumit tuturor persoanelor care au sprijinit „Zilele Sfântu Gheorghe” în fiecare an, adăugând şi faptul că: scopul echipei este acela de a organiza un festival mai bun cu fiecare an ce trece, evenimentul să fie mai reuşit decât cel de anul trecut, dar puţin mai slab decât cel care va urma anul viitor.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, domnul  Édler András György a atras atenţia asupra importanţei susţinerii valorilor locale. Punctul central al acestei întâlniri informale l-a reprezentat concertul susţinut de  cea mai bună voce feminină a concursului X Factor din 2010, Janicsák Veca, concert organizat în onoarea invitaţilor.


 

Favoriţi ai publicului, oaspeţi care revin la Zilele Sfântu Gheorghe

Directorul festivalului, domnul Grubisics Levente şi domnul Dancs Zsolt, directorul de programe, în cadrul întâlnirii, au prezentat câteva producţii noi, programul fiind realizat în proporţie de 90%, iar mare parte a participanţilor la eveniment au încheiat deja contractele. În săptămâna culturală, pe lângă concertele simfonice, concertele susţinute în biserici şi programele pentru copii, vor fi prezente la noi în oraş şi piese de teatru renumite şi foarte iubite. Una dintre acestea este opereta „Baroneasa Lili – a lui Huszka Jenő, în regia lui Béres Attila din Târgu Mureş, spectacolul fiind susţinut de Teatrul de Operetă din Budapesta. În piesă va juca şi  Szabó Dávid, descoperit fiind la concursul X Factor, în rolurile principale putând fi văzuţi Lukács Anita, Vadász Dániel, Szendy Szilvi şi Peller Károly.

Spectacolul poate fi urmărit luni, în data de 22 aprilie, iar biletele se vor putea achiziţiona începând cu lunea viitoare, de la Biroul de Organizare Culturală.

Unul din concertele de mare succes al sfârşitului de săptămână promite să fie cel al formaţiei Kiscsillag, aceasta urcând pe scena B, sâmbătă, 27 aprilie. Tot sâmbătă, pe scena A vor urca membrii trupei  Zanzibár, oaspeţi care revin la Zilele Sfântu Gheorghe. Aceasta vine cu membri noi, cu un sunet puţin nou, dar promite fanilor o petrecere de proporţii. Iubitorilor muzicii pop româneşti, organizatorii le-au pregătit o seară memorabilă cu Smiley şi trupa lui, aceştia aducând publicului din Sfântu Gheorghe un mare concert live şi un show feeric. Smiley va concerta sâmbătă, înainte de Zanzibár.

Janicsák Veca, preferata fanilor

În urma votării publicului pe pagina de Facebook a Zilelor Sfântu Gheorghe, Janicsák Veca este pe locul fruntaş, ceea ce înseamnă că mulţi sunt curioşi de spectacolul ei din cadrul festivalului. La întâlnirea informală care a avut loc în data de 14 februarie s-a aflat şi faptul că Veca a venit la noi în oraş nu numai pentru aceste câteva zile, ci va urca pe scenă şi de Zilele Sfântu Gheorghe. Concertul ei  live de vineri seara va fi, cu siguranţă, unul de neuitat, unul nevăzut până acum în  Transilvania, de fanii ei. Veca, în momentul de faţă, se concentrează pentru Concursul Eurovision din Ungaria, trecând deja de prima rundă, şi speră să ajungă până în finală. Ea porneşte la concurs cu melodia ei,  Generaţie Nouă. Melodia este compoziţie proprie, din punctul de vedere al juriului de la concurs este o melodie complicată, dar cântăreaţa consideră că aceasta poate deveni preferata multora.


Informaţii despre interpreţi se pot găsi pe site-ul www.zilelesfantugheorghe.sfantugheorgheinfo.ro

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.

O nouă platformă digitală pentru depunerea cererilor și atribuirea locurilor de parcare de reședință în Sfântu Gheorghe
26.10.2026

Noul sistem a mutat întreaga procedură de licitație și atribuire în mediul online