ro
 
Miercuri, 28. Octombrie 2026.

Sprijin în valoare de 5 milioane de forinţi pentru amenajarea Muzeului Vânătoresc din Casa Bene

29.10.2012

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a primit de la Fondul  Bethlen Gábor suma de 5 milioane de forinţi pentru amenajarea Muzeului Vânătoresc, iar aportul municipalităţii, la acest proiect este de aproximativ contravaloarea a 3 milioane de forinţi – a declarat viceprimarul Municipiului Sfântu Gheorghe, doamna Sztakics Éva. La sfârşitul lunii noiembrie vor sosi primele exponate ale florei şi faunei din Africa şi din Curbura Carpaţilor, acestea urmând a fi amplasate la începutul lunii decembrie. Restul obiectelor for fi achiziţionate, conform planurilor, în cursul primăverii. Se ştie că, la nivel naţional, în Sfântu Gheorghe va fi al doilea muzeu interactiv, de acest tip, dar primul care corespunde standardelor zilelor noastre. Reabilitarea Casei Bene s-a realizat din fonduri obţinute printr-un proiect câştigător, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 524.000 de euro, iar din acest total, fondurile comunitare au acoperit cuantumul de 387.000 de euro. Această sumă de bani a putut fi cheltuită exclusiv pentru reabilitarea clădirii. Doamna viceprimar Sztakics Éva a declarat că sunt aşteptate, în continuare, trofeele şi documentele valoroase pe care doritorii, persoane fizice, ar vrea să le doneze muzeului.

O nouă platformă digitală pentru depunerea cererilor și atribuirea locurilor de parcare de reședință în Sfântu Gheorghe
26.10.2026

Noul sistem a mutat întreaga procedură de licitație și atribuire în mediul online

Muzeul Steaua Roșie își deschide porțile cu trei zile de vizite gratuite
19.10.2026

Au început înscrierile pentru vizitarea muzeului comunismului de la Sfântu Gheorghe în perioada 23-25 octombrie

S-a lansat Com’ON Sepsi+ 2026: tinerii își pot înscrie ideile pentru comunitate până pe 10 noiembrie
19.10.2026

Anul acesta, programul se extinde din Sfântu Gheorghe în comunele Ghidfalău, Ilieni, Moacșa și Micfalău, inclusiv în satele aparținătoare. Echipele formate din cel puțin trei tineri cu vârste între 14 și 35 de ani se pot înscrie pe comonsepsi.ro până pe 10 noiembrie 2026, la miezul nopții.

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.