ro
 
Duminică, 15. Noiembrie 2026.

Victorie pentru Popkov

13.08.2012

Rutierul ucrainean Vitaliy Popkov a câştigat Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc, ediţia a 6-a. Rutierul echipei locale Tuşnad Cyclig Team, Matja Kvasina a câştigat două etape, iar în final a luat şi premiul celui mai bun căţărător, iar la echipe Tuşnad Cycling Team s-a clasat pe locul trei.

Duminică, în ziua finală al Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc au fost organizate două semi-etape. Dimineaţa s-a desfăşurat contratimpul individual între Pasul Tolvajos şi Băile Harghita cel mai rapid pe cele cinci kilometri a fost Matja Kvasina (Tuşnad Cycling Team).

La ora 17 s-a dat startul etapei finale, unde cicliştii au parcurs ruta Miercurea Ciuc – Racu – Frumoasa – Miercurea Ciuc, după care au făcut 17 de ture pe traseul de 5,5 km amenajat pe străzile municipiului. După start un grup de şapte ciclişti s-au desprins din pluton, iar la întoarcerea în Miercurea Ciuc avansul fugarilor era o jumătate de minut, însă acesta a crescut până la un minut şi 54 de secunde în circuit. Cu şapte ture înainte de linia de sosire plutonul a accelerat, însă n-au reuşit să prindă fugarii, al căror avans a scăzut până la jumătate de minut. În ultimul kilometru trei ciclişti s-au pregătit pentru sprint, iar la linia de final doi dintre ei au ajuns în acelaşi moment. Arbitrii, după consultarea înregistrărilor video au hotărât, că Andrei Nechita (CS Otopeni) şi Ioannis Tamouridis (SP Tableware) sunt câştigătorii ultimei etape, deoarece bicicleta celor doi era unul lângă celălalt la linia de sosire. Pe locul trei s-a clasat Sergiu Cioban (Tuşnad Cycling Team).

Cea a şasea ediţie a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc a fost câştigat de Vitaliy Popkov, ucraineanul triumfând la Miercurea Ciuc după o pauză de trei ani. El este singurul ciclist, care câştigă a doua oară Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc. La echipe a triumfat team-ul ucrainean ISD-Lampre, urmat de austriecii de la RC ARBO Wels Gourmetfein şi de echipa gazdă Tuşnad Cycling Team.

Tricoul albastru pentru liderul clasamentului general „Tuşnad” a revenit lui Vitaliy Popkov (ISD-Lampre), tricoul roşu-negru pentru cel mai bun sprinter „Harborsz” a fost câştigat de Andrei Nechita (CS Otopeni), tricoul galben pentru cel mai bun căţărător „Csíkszereda” rămâne la Matja Kvasina (Tuşnad Cycling Team), iar tricoul verde pentru cel mai bun rutier sub 23 ani „Fenestela 68” a fost îmbrăcat de Yuriy Vasiliv (LKT-Team Brandenburg).

 

Sursă: csikisport.ro

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.