ro
 
Sâmbătă, 08. Noiembrie 2025.

Inaugurarea statuii Sfântului Gheorghe

03.05.2012

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe vă invită sâmbătă, 5 mai 2012, începând cu ora 20 la inaugurarea festivă a statuii Sfântului Gheorghe amplasată în piaţa Libertăţii. Originalul monumentului de la Praga din anul 1373 este opera sculptorilor clujeni Martin şi Gheorghe, iar copia acesteia inaugurată în centrul oraşului Sfântu Gheorghe a fost realizată la Universitatea Naţională de Artă Plastică din Budapesta, Catedra de Sculptură.

 

Fondurile europene directe, tot mai accesibile: forum la Sfântu Gheorghe despre proiecte finanțate de la Bruxelles
07.11.2025

La inițiativa Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, pe 5 noiembrie a avut loc un forum profesional care i-a încurajat pe reprezentanții administrațiilor locale, ai instituțiilor și organizațiilor civile din regiune să-și dezvolte comunitățile nu doar prin fonduri naționale și prin fondurile structurale și de investiții europene, ci și prin resurse care pot fi accesate direct de la Bruxelles.

Ziua porților deschise pentru cei care doresc „Ceasul Assisto”
03.11.2025

Evenimentul va avea loc în data de 6 noiembrie, joi, între orele 9:00 și 17:00, la sediul Direcției (Sfântu Gheorghe, str. Erege nr. 19).

Perioada de votare a finaliştilor Best of Sepsi, prelungită până pe 9 noiembrie
28.10.2025

Gala în care vor fi anunţaţi câştigătorii va avea loc pe 7 februarie

Campanie comună pentru creșterea siguranței rutiere
23.10.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sprijină inițiativa Inspectoratului de Poliție Județean Covasna privind intensificarea acțiunilor de educație rutieră și informare a cetățenilor, în scopul reducerii numărului de accidente grave de circulație

Sfântu Gheorghe se pregătește pentru viitor
23.10.2025

Curs despre inteligența artificială pentru conducătorii administrației publice