ro
 
Duminică, 15. Noiembrie 2026.

Poate începe construirea sălii de sport

14.11.2011

În dimineaţa zilei de joi, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe va preda executantului terenul pe care se va construi noua sală de sport a Grupului Şcolar „Berde Áron”. Investiţia va fi realizată de societatea comercială pe acţiuni Compania Naţională de Investiţii care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării  Regionale şi Turismului, iar firma executantă este una locală. Conform contractului, această sală de sport, asemănătoare celei de pe strada Vănătorilor, cu o capacitate de 150 de locuri, trebuie să fie finalizată în doi ani, dar conform spuselor primarului  Antal Árpád András, se speră ca această investiţie să se finalizeze până la sfârşitul anului 2012. Pentru acest lucru, sumele de bani aprobate în cadrul programului trebuie să sosească într-un ritm corespunzător.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.