ro
 
Duminică, 15. Noiembrie 2026.

Revelion la Sfântu Gheorghe

14.11.2011

Locuitorii oraşului Sfântu Gheorghe şi toţi cei care decid să petreacă ultima zi a anului în municipiul nostru, vor putea saluta noul an printr-un eveniment de amploare. Pentru salutarea noului an, Municipalitatea pregăteşte un program cu totul special,  cei interesaţi putând să participe la Balul de Revelion, sau să urmărească concertele de revelion. Deşi programul este încă secret, organizatorii au spus că va merita să ieşim în oraş şi să sărbătorim alături de alte mii de persoane. Evenimentul din data de 31 decembrie va fi organizat cu sprijinul sponsorilor locali.

Apropos de cele menţionate până acum, Dancs Zsolt, unul din organizatorii evenimentului, a spus că programul pentru Zilele Sfântu Gheorghe din 2012 este în pregătire, şi acesta va fi unul de calitate, şi evident, va fi plin de surprize. Nu a dat detalii despre posibilii artişti participanţi, dar a spus că este aproape sigur că evenimentul va avea loc în perioada 22 – 29 aprilie. Pe lângă concertele fantastice, anul viitor se va pune un accent deosebit pe cultură şi teatru – a mai adăugat Grubisics Levente, directorul festivalului.

Programul oficial al concertului şi al balului de Revelion va fi finalizat în scurt timp, şi va putea fi citit pe site-ul Primăriei.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.