ro
 
Joi, 01. Octombrie 2026.

Organizarea primei Galopiade Secuieşti decurge bine

23.05.2011

Galopiada Secuiască, care poate fi considerată ca şi premergătoare Galopului Naţional din Ungaria, este organizată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna şi va avea loc în data de 30 iulie, pe Platoul de la Moacşa. Joi au avut loc noi discuţii în legătură cu acest eveniment, iar pentru a afla noile informaţii, ne-am adresat doamnei viceprimar Sztakics Éva.

Cea mai importantă noutate în legătură cu Galopiada Secuiască, este faptul că, împreună cu organizatorii Galopului Naţional din Ungaria, care va avea loc în perioada 14-18 septembrie, s-a ajuns la înţelegerea că Sfântu Gheorghe va fi unul din oraşele care vor organiza calificările. Doamna Sztakics Éva a menţionat că, în baza înţelegeii, care se va materializa şi în mai multe contracte, organizatorii Galopului Naţional din Ungaria vor asigura supravegherea profesională, pe parcursul calificărilor.

O altă noutate este şi faptul că s-au realizat materialele tipărite pentru promovarea evenimentului, promovare care va începe de săptămâna viitoare, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.


Pe lângă acestea, Galopiada Secuiască va fi promovată şi în presă. Doamna viceprimar a mai spus şi faptul că, dacă vremea nu va fi favorabilă în data de 30 iulie, evenimentul va fi decalat cu o zi.


Aşa cum s-a mai menţionat şi până acum, rolul principal va fi al cailor. Organizatorii vor trimite invitaţii în toate localităţile şi comunele din Ţinutul Secuiesc, care vor putea fi reprezentate la concurs, de un concurent.

\"\"


În afară de asta, doritorii vor putea vizita şi târgul de artizanat, mai bine zis, conform planurilor organizatorilor, fiecare scaun secuiesc va avea o prezentare, în cadrul căreia va putea fi cunoscut specificul fiecărei regiuni. În legătură cu acestea din urmă, organizatorii vor purta discuţii, în zilele următoare, cu Consiliile Judeţene Harghita şi Mureş, pentru a le implica şi pe acestea, ca şi parteneri, la organizarea evenimentului.


Concursul în sine promite a fi unul foarte interesant. Conform planurilor, lungimea pistei va fi de o mie de metri, iar concurenţii care se vor clasa pe primele 3 locuri, vor putea participa la Galopul Naţional din Ungaria, al cărui regulament va fi finalizat zilele acestea.


După părerea doamnei viceprimar  Sztakics Éva,  „VIP-lor” din Ţinutul Secuiesc li se oferă posibilitatea să-şi demonstreze măiestria în călărit, dar, deocamdată, nu vor dezvălui mai multe despre acest punct din program.


Ziua se va încheia cu diferite programe culturale, primul urcând pe scenă Orbán Ferenc, împreună cu echipa lui formată din cinci membri, care va prezenta albumul „Evilági”, urmat de opera rock „Honfoglalás”, pusă în scenă de Teatrul Călare din Komarom (Ungaria). Acest spectacol este foarte interesant, deoarece acest teatru este unic în Europa Centrală şi de Est.


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna participă la organizarea evenimentului cu câte 100.000 de lei, sumă la care se mai adaugă şi taxa de înscriere a participanţilor, care va fi de doar o mie de lei, deşi, iniţial s-a stabilit suma de 2000 de lei. Această micşorare a taxei au hotărât-o în baza sesizărilor primite din localităţi şi comune, suma de 2000 de lei fiind considerată prea mare, ca şi taxă de înscriere la concurs, a mai adăugat doamna viceprimar  Sztakics Éva.

 

Condiţii de înscriere şi regulament de concurs

Formular de înscriere

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.