ro
 
Joi, 01. Octombrie 2026.

Oraşul se pregăteştre de Ziua Copiilor

23.05.2011

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, la fel ca şi în anii precedenţi, şi în acest an va organiza Ziua Copiilor, şi va participa la fesitivităţile organizate la data de 1 iunie. Deşi, programul nu este încă finalizat, şi în acest an, în centrul oraşului, va fi Orăşelul Copiilor. Construirea acestuia a şi început, iar Primăria aşteaptă înscrierea comercianţilor. Nici anul acesta nu vor lipsi activităţile pentru copii, acestea luând forma unor jocuri interactive. Pe lângă acestea, cei mici şi cei mari, se vor bucura de spectacole ale copiilor. Programul complet al activităţilor şi evenimentelor va putea fi citit pe site-ul primăriei, începând deja de săptămâna viitoare.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.