ro
 
Miercuri, 14. Octombrie 2026.

Modificări de preţuri la facilităţile de sport şi agrement din Sfântu Gheorghe şi Şugaş Băi

04.01.2023

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat modificarea tarifelor la facilităţile de sport şi agrement administrate de Sepsi ReKreativ. Este vorba despre piscina acoperită, pârtiile de schi, patinoare, Şugaş Spa, ştrand, terenuri de tenis etc.

Modificările de tarife se justifică prin faptul că de la ultima majorare de preţuri, care a avut loc în 2017, preţurile la utilităţi (gaz, curent electric), dar şi costurile cu personalul şi combustibilii, au crescut constant.

Astfel, începând din acest an, preţul unui bilet standard la piscina acoperită este de 42 de lei de persoană (21 de lei preţ pentru localnici pe baza Sepsi Card, 11 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase). Minorii şi persoanele peste 60 de ani vor plăti 28 de lei preţ standard (respectiv 14 lei cu Sepsi Card, sau 7 lei cu card pentru familii numeroase). Noile preţuri ale abonamentelor lunare sunt cuprinse între 48 de lei pentru minori şi persoane peste 60 de ani, respectiv 140 de lei abonamentul standard.

În ceea ce priveşte pârtiile de schi din Şugaş Băi, odată cu începerea noului sezon de schi (atunci când vremea va permite acest lucru), noile tarife vor fi următoarele: 12 lei preţ standard pentru o urcare (6 lei preţ cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase). Preţul pentru copii între 5-18 ani şi cei peste 60 de ani este de 9 lei preţ standard, 5 lei cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase.

La cele două patinoare deschise în Sfântu Gheorghe – cel acoperit de lângă Arena Sepsi şi cel în aer liber din Piaţa Centrală –, noile tarife sunt de 21 de lei de persoană preţ standard (11 lei cu Sepsi Card, respectiv 6 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase). Minorii şi persoanele peste 60 de ani vor plăti 15 lei preţ standard (8 lei cu Sepsi Card, respectiv 4 lei posesorii de carduri pentru familii numeroase).

Terenurile de tenis de la Arena Sepsi şi de lângă Piaţa Agroalimentară pot fi închiriate pentru preţuri începând de la 40 de lei pe oră, iar la Ştrandul municipal, în sezonul cald, noile tarife sunt de 56 de lei preţ standard (28 de lei cu Sepsi Card, respectiv 14 lei posesorii de carduri pentru familii numeroase). Copiii şi persoanele peste 60 de ani vor plăti la ştrand 38 de lei preţ standard (19 lei cu Sepsi Card, respectiv 10 lei posesorii de carduri pentru familii numeroase).

Mai multe detalii despre program şi preţuri pot fi găsite AICI.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit