ro
 

Începe modernizarea străzii Ciucului din Sfântu Gheorghe

22.07.2021

Lucrările din acest an vor cuprinde reţeaua de gaze şi cea de apă pe porţiunea dintre intersecţia cu str. Gen. Grigore Bălan şi intersecţia cu str. Lunca Oltului

Lucrările de modernizare completă a străzii Ciucului din Sfântu Gheorghe au fost cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană. Acest lucru înseamnă că în perioada următoare vor avea loc lucrări de modernizare la reţelele de gaze şi apă.

Societatea de distribuţie a gazelor naturale a început deja lucrările în zona intersecţiei străzii Ciucului cu strada Arcuşului, modernizarea urmând să aibă loc pe tot tronsonul dintre intersecţia cu str. Gen. Grigore Bălan şi intersecţia cu str. Arcuşului, plus străzi adiacente, cum ar fi strada Nouă sau strada Voican. Aici va fi schimbată ţeava principală de gaz, dar şi branşamentele.

În acest caz, lucrările nu vor afecta foarte mult traficul rutier sau pietonal, însă rugăm locuitorii să circule cu atenţie pe această stradă.

În ceea ce priveşte reţeaua de apă şi canalizare, Gospodărie Comunală va demara lucrările la începutul lunii septembrie, urmând să modernizeze întreaga reţea de pe această porţiune. În acest caz, lucrările vor dura aproximativ 6 luni de muncă efectivă, în condiţiile în care pe perioada iernii, când vremea nu va permite, lucrările vor fi sistate. Traficul va fi afectat pe câte o bandă de circulaţie.

Primăria Sfântu Gheorghe are în plan ca în în cursul anului viitor să poată fi demarate şi lucrările la iluminatul public, fundaţia drumului, trotuare, piste de biciclete pentru modernizarea completă a străzii.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. Organizat pe parcursul a patru zile la Sepsi Arena, evenimentul a mizat și în acest an pe apropierea de noile generații de cititori, pe consolidarea micro-comunităților culturale și pe construirea unei experiențe care depășește formatul clasic al unui târg de carte.

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.