ro
 
Sâmbătă, 30. May 2026.

De anul viitor, noi reguli în ceea ce priveşte parcarea în zona centrală din Sfântu Gheorghe

04.11.2021

Impozitele pe locuinţe rămân în continuare la nivelul minim permis de lege

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru instituirea mai multor modificări în ceea ce priveşte parcarea şi circulaţia în zona centrală a oraşului.

Conform proiectului, de anul viitor va fi instituită Zona Zero între strada 1 Decembrie 1918  (zona dintre Piaţa Sfântul Gheorghe şi fostul Hotel Bodoc), strada Gróf Mikó Imre şi Piaţa Sfântul Gheorghe (în faţa Magazinului Şugaş). În parcările publice din acest perimetru taxa de parcare va rămâne aceeaşi ca acum, dar nu vor mai fi valabile abonamentele de parcare, iar durata parcării cu plată va fi limitată la maxim 2 ore consecutive.

Persoanele care locuiesc în această zonă pot cumpăra în continuare abonamente de parcare, la acelaşi preţ ca în acest an, însă abonamentele nu vor mai fi valabile în Zona Zero pentru cei care au loc de muncă aici. Astfel, cei care locuiesc în aceste zone pot parca aici pe baza unui abonament, iar cei care au locul de muncă în aceste zone pot parca pe străzile adiacente: Ciucului, Gábor Áron, Gödri Ferenc, Oltului etc.

De asemenea, pentru accesul în parcarea fostului Hotel Bodoc va fi amplasată o barieră, iar taxa de parcare aici va fi majorată la 5 lei pe oră, abonamentele de parcare nefiind valabile. Şi aici durata parcării va fi limitată tot la maxim 2 ore consecutive.

„Nu este o chestiune de venituri pentru municipalitate, pentru că veniturile din parcări reprezintă sub 1% din bugetul anual al municipalității, deci nu este un considerent financiar. Dorim însă aceste noi reglementări tocmai pentru ca acei oameni care vor să rezolve o problemă în centrul orașului pentru o perioadă scurtă de timp să poată să găsească un loc de parcare, iar cei care lucrează în această zonă să nu ţină locurile ocupate timp de 8 ore pe zi”, a declarat primarul Antal Árpád.

În plus, tot în zona centrală mai multe locuri de parcare auto vor fi transformate în locuri de parcare pentru biciclete, iar strada Gödri Ferenc va deveni stradă cu sens unic, cu circulaţie dinspre strada Gróf Mikó Imre spre strada Kriza János. Aici vor fi create astfel aproximativ 30 de locuri de parcare noi.

Pentru a intra în vigoare, aceste modificări trebuie să fie adoptate de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Impozitele pe locuinţe rămân la nivelul minim permis de lege

În ceea ce priveşte impozitele pe locuinţe pentru anul viitor, acestea vor rămâne la nivelul minim permis de lege, la fel ca în anii trecuţi.

De exemplu, pentru un apartament cu două camere în Sfântu Gheorghe, impozitul care va fi plătit anul viitor va fi cuprins între 114 lei şi 129 de lei, în funcţie de zonă. În comparaţie, nivelul maxim permis de legea fiscală este cuprins între 279 şi 319 lei pentru acelaşi apartament. Asta înseamnă o economie între 165 şi 190 de lei pe an pentru fiecare apartament.

În cazul caselor particulare cu o suprafaţă de 100mp, de exemplu, diferenţele între impozitul din Sfântu Gheorghe şi impozitul maxim permis de lege sunt şi mai mari. Astfel, valoarea impozitului local este cuprinsă între 167 şi 191 de lei, pe când valoarea maximă permisă de lege ar fi între 416 şi 475 de lei pe an (cu peste 250 de lei mai mult decât este acum în Sfântu Gheorghe).

De asemenea, va fi instituită o taxă hotelieră pentru turişti, care a fost agreată de Primărie cu industria hotelieră. Aceasta va fi în cuantum de 2 lei pe noapte de cazare pentru fiecare turist cu vârsta de peste 14 ani, urmând să fie plătită odată cu serviciile hoteliere. Suma strânsă din această taxă va fi completată cu fonduri din bugetul local, iar suma totală va fi folosită conform dorinţelor hotelierilor, dar în special pentru promovarea turistică a oraşului.

Copiii sunt din nou în prim-plan: de Ziua Copilului, cei mici cuceresc Piața Centrală din Sfântu Gheorghe!
27.05.2026

Pe 1 iunie, copiii vor pune din nou stăpânire pe Piața Centrală și pe Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. 

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.