ro
 
Duminică, 13. Septembrie 2026.

Au loc lucrări de renovare și de modernizare la mai multe instituții de învățământ din oraș

21.04.2021

Primăria Sfântu Gheorghe investește constant în modernizarea și dotarea școlilor, grădinițelor și creșelor din oraș. În prezent au loc mai multe astfel de lucrări la instituțiile de învățământ din oraș.

La Colegiul Național „Mihai Viteazul” sunt în curs de desfășurare lucrările la internat și la sala de festivități. Realizarea lucrărilor de intervenție la clădirile colegiului au ca scop creșterea performanței energetice a clădirilor. Tot aici vor avea loc și lucrări la acoperișul clădirii. Lucrări la acoperișul clădirii vor fi demarate și la Colegiul Naţional „Székely Mikó”. 

La Liceul de Arte „Plugor Sándor” au loc lucrări de reabilitare termică, cu scopul de scădere a consumului anual de energie primară. Lucrări de reabilitare termică se mai desfășoară în prezent și la Grădinița cu program prelungit Gulliver, dar și la Grădiniţa cu program prelungit Árvácska.  

De asemenea, lucrări de reabilitare termică, cofinanţate din fonduri norvegiene, au loc și la Şcoala Gimnazială „Váradi József” şi vor avea loc şi la piscina din oraş. Lucrările vor determina o scădere cu 82% a consumului de energie și cu 78% a emisiilor de carbon.

A fost semnat contractul de executare a lucrărilor pentru extinderea clădirii Grădiniţei cu program prelungit „Kőrösi Csoma Sándor”. Urmează lucrări de acoperire a fostei piscine - neterminate, de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan”, unde va fi construit un nou teren de sport și o nouă bibliotecă. La Liceul Tehnologic Economic şi Administrativ „Berde Áron” vor avea loc lucrări de modernizare a curții.  

La Câmpul Frumos va fi construită o creșă nouă și o grădiniță nouă, pentru trei grupe de copii, iar în locul clădirii vechi a Grădiniţei cu program normal Nr. 7 de pe strada Orbán Balázs va fi construită o grădiniţă nouă. De asemenea, pentru construirea grădiniței din cartierul Őrkő urmează să fie semnate contractele de finanțare. Va fi construită o grădiniță nouă și pe strada Borviz, în vecinătatea caselor construite prin programul Hai acasă

Anul trecut, în luna noiembrie, au fost finalizate lucrările de renovare și de modernizare  a terenurilor de sport de la clădirea mică a Colegiului Naţional „Székely Mikó”, de pe strada Gábor Áron. Aici au avut loc și lucrări de reabilitare termică a clădirii, de reparare a acoperișului și au fost dotate sălile de clasă.

Lucrările de renovare și modernizare sunt planificate să se finalizeze până la sfârșitul anului 2023, o serie dintre acestea urmând să fie finalizate deja anul acesta. Majoritatea acestor proiecte sunt finanțate prin Programul Operațional Regional. 

Realizări de succes în educație și infrastructură la Sfântu Gheorghe
10.09.2026

Bilanțul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

La Sfântu Gheorghe a intrat în vigoare un orar adaptat începerii anului școlar și schimburilor de tură
07.09.2026

Pe baza experienței acumulate în perioada de testare de o lună și a sugestiilor primite din partea călătorilor, a fost introdusă o cursă destinată elevilor, a fost mărită frecvența mai multor linii în orele de vârf, au fost adăugate noi ore de plecare și a fost îmbunătățită deservirea zonei industriale și a comunei Arcuș.

Știință, artă și dezbateri: peste 3.500 de elevi înscriși la discuţiile de la a doua ediţie MindFormers
07.09.2026

Diminețile sunt dedicate în primul rând elevilor, iar după-amiaza porțile fostei Fabrici de Țigarete sunt deschise publicului de toate vârstele

Programul celei de-a doua ediții MindFormers: invitați internaționali, știință, workshopuri, instalații de lumină și world music în fosta Fabrică de Țigarete
01.09.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe prinde din nou viață. Timp de patru zile, publicul este așteptat la conferințe științifice și de popularizare a științei, workshopuri interactive, discuții, simulatoare speciale, o expoziție internațională de artă a luminii și un program muzical divers.

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.