ro
 
Joi, 15. Octombrie 2026.

Activități de conștientizare a mediului în cadrul proiectului CLEVER

05.04.2022

Obiectul general al proiectului este promovarea regenerării urbane durabile în orașe printr-o abordare inovatoare de co-creație de implementare, încorporând soluțiile bazate pe natură în procesele de planificare urbană.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, partener din România împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului Covasna al proiectului CLEVER Cities – “Proiectarea participativă a soluțiilor ecologice ajustate la nivel local pentru regenerarea cu valoare adăugată, integrată din punct de vedere social în Orașe” finanțat prin Programul Orizont 2020, împreună cu Asociația Vadon și Direcția Socială Sfântu Gheorghe au organizat în data de 23 martie 2022 o sesiune de activități educaționale pentru conștientizarea protejării mediului pentru copii preșcolari din blocurile sociale, situate lângă pârâul Debren. Aceasta zonă fiind zona de acțiune a  proiectului la Sfântu Gheorghe. Zona aleasă este considerată una dintre zonele marginalizate ale orașului, unde în afară de problemele sociale apare și problema unui mediu urban degradat fără zone verzi.

Locația evenimentului a fost la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe administrat de Asociația Vadon cu participarea a 20 de copii.

Scopul evenimentului a fost conștientizarea copiilor despre importanța protejării și preţuirii mediului înconjurător, să iubească și să respecte natura.  În  acest  sens,  au fost organizate sesiuni de activități educaționale de mediu pentru copii școlari din zona vizată, vizitarea Muzeului Cinegetice, respectiv un concurs de desen a cărui temă era înverzirea mediul înconjurător în care trăim.

În cadrul proiectului sunt implicați 34 de parteneri din 12 țări. Obiectul general al proiectului este promovarea regenerării urbane durabile în orașe printr-o abordare inovatoare de co-creație de implementare, încorporând soluțiile bazate pe natură în procesele de planificare urbană. În proiect sunt implicate trei orașe fruntașe (Front Runner Cities): Hamburg, Londra și Milano. În aceste orașe se vor implementa soluții bazate pe natură adoptate la scară largă pentru a oferi aspecte sociale și de mediu tangibile. Orașele Urmăritoare (Fellow Cities) vor avea șansa acumulării cunoștințelor, participării la workshopuri, schimburi de experiențe, cât și elaborarea unui plan urban cu elemente NBS pentru o zonă degradată, lipsită de spații verzi, cu probleme sociale.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos

30 septembrie este data-limită pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale pentru semestrul II
24.09.2026

În aceste sens, în perioada 29-30 septembrie 2026, în zilele de marți și miercuri, casieria de impozite și taxe locale din str. Oltului nr. 2 va funcționa cu program prelungit