ro
 
Luni, 14. Octombrie 2024.

Reflex – Festival Internaţional de Teatru


REFLEXul de la Sfântu Gheorghe, cunoscut şi drept REFLEXul din Secuime, a fost conceput ca un Proiect cu derulare pe termen lung – un Festival Internaţional de Teatru care nu este organizat în fiecare an doar pentru a mai bifa o ediţie, ci este organizat când se îndeplinesc toate condiţiile unui dialog autentic, pe teme care frământă lumea teatrală europeană şi pe care organizatorul, Teatrul „Tamási Áron”, consideră că este important a le aduce şi în atenţia comunităţii sale de spectatori. Fidel conceptului său de a deschide un spaţiu de întâlnire unde se cultivă răgazul reflexiei, criteriile de selecţie ale Festivalului REFLEX sunt eliberate de obsesia marilor festivaluri de a include în program cât mai multe spectacole/evenimente, motiv pentru care anii dintre REFLEXE sunt extrem de benefici pentru o serioasă căutare şi gândire analitică, care să identifice ofertele teatrale din Estul, Centrul şi Vestul Europei cu forţa de produce revelaţii şi vibraţii în comunitatea spectatorilor din Sfântu Gheorghe.

Festivalul îşi construieşte spaţiul de întâlnire între Estul, Centrul şi Vestul Europei teatrale în jurul unei axe tematice îndreptate spre reflecţiile artistice cu o puternică conştiinţă a prezentului, dar un prezent pe care artiştii încearcă a-l înţelege răscolind dincolo de contextul socio-politic ce-i condiţionează omului de azi supravieţuirea – răscolind necunoscutul, acele zone misterioase unde, de când lumea, fiinţa umană caută sensurile existenţei sale în univers. Aşadar, REFLEX reuneşte viziuni artistice care, în ciuda diversităţii lor, se întâlnesc în obsesia pentru zonele mai puţin sau deloc umblate, acolo unde omul tot speră, de câteva milenii, să afle dacă cineva, acolo sus, îl iubeşte sau este doar o fărâmă din nesfârşitul praf cosmic.

www.reflexfest.ro