ro
 
Sâmbătă, 21. Decembrie 2024.

Petiţie pentru transferarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe în proprietatea Primăriei

Situaţia juridică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe este departe de a se lămuri în instanţele de judecată, iar pentru că această clădire a devenit un real pericol public, Primăria Sfântu Gheorghe a decis lansarea unei petiţii prin care solicită transferarea clădirii în proprietatea municipalităţii. Petiţia poate fi semnată online în partea de jos a acestei pagini!

Până când Casa de Cultură a Sindicatelor nu va fi preluată de Primărie, nu va exista nicio schimbare, va rămâne dărăpănată, nefolosită și un adevărat pericol public. Oricât de tristă ar fi această afirmație, ea este din păcate adevărată, așa cum a demonstrat în repetate rânduri actualul proprietar sau ocupant al imobilului: nu este interesat de clădirea din inima orașului Sfântu Gheorghe, nu-i pasă de soarta imobilului, care se află într-o stare de degradare și neglijență, privește cu mâinile în sân cum acesta devine un pericol public, un loc de întâlnire pentru persoanele fără adăpost, consumatori de alcool și droguri, o victimă a vandalismului și, cel mai recent, o victimă a incendiului. Mai mult, de ani de zile blochează, prin procese și denunțuri, preluarea clădirii în proprietatea orașului, pentru ca municipalitatea să o renoveze și să o pună din nou în slujba comunității.

„Casa de Cultură a Sindicatelor nu aparţine oraşului! Cred că este important să subliniem încă o dată acest lucru, precum şi faptul că nu putem să o renovăm, să o îngrădim, să o păzim, să cheltuim bani publici pentru ea sau chiar să intrăm în clădire fără să încălcăm legea, fără să fim denunţaţi de proprietar sau de cel care are dreptul de a o folosi. Sunt deja ani de bătălii juridice şi litigii, pentru că din 2014 încercăm să preluăm această clădire şi să o punem în slujba comunităţii locale. Până în prezent, fără succes. Acum, însă, avem nevoie de sprijinul oamenilor din Sfântu Gheorghe pentru a ne întări convingerea că merită să investim în continuare energie şi resurse pentru a atinge acest obiectiv. Deşi până acum pare o luptă cu morile de vânt împotriva statului român şi a sistemului judiciar, dacă avem în spate forţa şi voinţa comunităţii, putem lupta mai departe. Nu va exista nicio schimbare până când clădirea nu va intra în proprietatea oraşului, deoarece actualii proprietari au demonstrat în repetate rânduri că nu sunt interesaţi de soarta imobilului, chiar dacă acesta devine un pericol public pentru locuitorii din zonă. Acesta este motivul pentru care lansăm, începând de vineri, o petiţie pe internet, rugându-i pe toţi cei cărora le pasă de soarta clădirii, o ruşine în inima oraşului, să o semneze şi să susţină lupta noastră pentru a o readuce în proprietatea oraşului, pentru a o restaura, reconstrui şi a o reda comunităţii din Sfântu Gheorghe”, explică primarul Antal Árpád situaţia actuală a Casei de Cultură.

A cui este clădirea?

Răspunsul la această întrebare aparent simplă este destul de complicat. Mulți oameni cred că, deoarece clădirea se află pe teritoriul orașului, aceasta aparține orașului. Dar este important să se facă distincția între proprietatea statului și proprietatea locală, municipală. De fapt, terenul pe care se află clădirea este proprietatea statului român. Clădirea în sine, a cărei construcție a fost autorizată în 1970 de către Consiliul Popular Județean Covasna la cererea Consiliului Județean al Sindicatelor Covasna, a fost întabulată în 1974 printr-o hotărâre de guvern pe o perioadă nedeterminată și dată în folosință gratuită Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

În acest moment, situaţia juridică a acestei clădiri este că proprietar este Statul român, iar dreptul de folosinţă este al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR). Cu toate acestea, ANCCSR consideră că are nu numai dreptul de a folosi clădirea, ci și dreptul de proprietate, motiv pentru care a dat statul în judecată. Acest proces este încă în curs de desfășurare și, printre altele, împiedică Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe să preia clădirea prin acțiune în justiție.

Demersurile efectuate de Municipiul Sfântu Gheorghe, pentru recuperarea creanțelor și stabilirea situației juridice a imobilelor:

2010: Municipiul Sfântu Gheorghe a înregistrat la Tribunalul Covasna cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva Casei de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, pentru recuperarea creanțelor, care la acea dată erau în sumă de 154.022 lei. S-au efectuat popriri pe conturile bancare ale contribuabilului și sechestru asupra imobilului și terenului aferent. La încercarea DFPM de a intabula sechestru asiguratoriu asupra clădirii și terenului, aceasta este respinsă deoarece Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe nu are intabulat pe numele său imobilele.

2014: Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat o Hotărâre privind iniţierea demersurilor legale pentru trecerea Casei de Cultură a Sindicatelor din domeniul privat al Statului Român şi din folosinţa Uniunii Generale a Sindicatelor din România în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe şi în administrarea Consiliului Local. Hotărârea a fost comunicată Guvernului, care nu a avizat-o pentru că cei care aveau drept de folosință (Sindicatele) nu şi-au dat acordul.

2016: Având în vedere că Uniunea Generală a Sindicatelor din România a abandonat Casa de Cultură, iar municipiul Sfântu Gheorghe este dispus să investească în reabilitarea clădirii şi să o utilizeze în domeniul cultural, Primăria a înaintat o cerere către Ministerul Culturii prin care este solicitată susţinerea intenţiei privind trecerea Casei din proprietatea Statului Român în proprietatea publi­că a municipiului Sfântu Gheorghe.

2017: Municipiul Sfântu Gheorghe, în calitate de creditor de bună-credință care se află în imposibilitate de a-și urmări creanțele scadente, a înregistrat la Judecătoria Sfântu Gheorghe o cerere de obligare a actualilor titulari ai drepturilor reale asupra imobilului de intabulare a drepturilor în cauză, ori autorizarea UAT de a efectua aceste formalități. Cererea în cauză a fost respinsă prin Sentința civilă definitivă nr.1258/05.04.2018;

Având în vedere că din sentințele judecătorești a reieșit fără echivoc faptul că proprietar al Casei de Cultură a Sindicatelor este și în prezent Statul Român, iar ANCCSR deține doar un drept de folosinţă asupra clădirii și terenului aferent (deşi pe tot parcursul acestei perioade s-a comportat ca un adevărat proprietar), organul fiscal local a procedat la stabilirea din oficiu a obligației de plată a taxei pe clădire și pe teren în sarcina ANCCSR, cu efect retroactiv pe 5 ani, ca urmare a nedeclararării obligației de plată.

2020: în Casa de Cultură a Sindicatelor nu se desfășoară nicio activitate, imobilul fiind închis de multă vreme (2013-2014) și este în continuă degradare, iar entitatea juridică Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe este lipsită de organe de conducere și de sediu funcțional. Corespondențele de solicitare informații privind veniturile urmăribile sunt preluate atât de ANCCSR, cât și de ultimul reprezentant cunoscut al Casei de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, fără însă vreun răspuns.

2021: După ajungerea la Guvernare în decembrie 2020, UDMR a reluat această discuţie, fiind luată chiar o decizie la nivelul Coaliţiei de Guvernare, însă a apărut atunci altă problemă: Ministerul Finanțelor a comunicat că mai mult de zece dintre casele de cultură din țară care și-au încetat activitatea și au început să se degradeze în ultimii ani, nu figurează în inventarul său nici cu denumiri, și nici cu adrese sau numere cadastrale. În urma unei noi legi în acest sens, s-a reuşit ca în 2021 Primăria Sfântu Gheorghe să reuşească să înregistreze această clădire în inventarul Statului Român, după care a reluat procedura Hotărârii de Guvern. De data asta s-a mers pe ideea de a sancţiona Sindicatele pentru că nu au fost buni gospodari cu această clădire, care a fost abandonată şi a intrat în paragină. Demersul s-a blocat pentru că între timp ANCCSR a dat în judecată Statul Român şi Municipiul Sfântu Gheorghe pentru stabilirea inclusiv a dreptului de proprietate.

2021: Primarul Antal Árpád depune un denunţ penal împotriva ANCCSR pentru distrugere, după ce clădirea Casei de Cultură a fost abandonată de persoanele care se declară proprietari şi a fost lăsat la voia unor bande mai mult sau mai puţin organizate. De-a lungul anilor, clădirea a fost distrusă atât la exterior cât şi la interior, prin spargerea uşilor, a geamurilor, furtul multor bunuri, creând un imens prejudiciu material patrimoniului cultural al locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe. De asemenea, clădirea constituie un pericol real pentru locuitorii din zonă întrucât a devenit un focar de infecţie, centru de întâlnire al persoanelor care consumă alcool şi droguri, persoane fără adăpost, fiind un pericol real pentru copiii, adulţii şi vârstnicii care locuiesc în zonă.

În prezent: Primăria Sfântu Gheorghe se judecă într-un proces intentat de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) împotriva Statului Român şi a Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea inclusiv a dreptului de proprietate. În februarie 2023, Tribunalul Covasna a dat dreptate sindicatelor, însă Ministerul Finanţelor şi Primăria Sfântu Gheorghe au atacat această sentinţă, urmând ca în curând să fie emisă şi motivarea sentinţei Curţii de Apel Braşov dată la sfârşitul lunii octombrie.

Primăria Sfântu Gheorghe va continua să facă demersuri pe lângă Guvernul României pentru clarificarea situaţiei juridice a Caselor de Cultură ale Sindicatelor şi trecerea acestora în proprietatea autorităţilor locale.

Susțin prin semnătura mea ca Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe să devină proprietar al fostei Case de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe şi să o redea circuitului public.