ro
 
Marți, 23. Septembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR 268/2019 privind aprobarea înființării unei Cărți Funciare pentru suprafața de teren, situată în str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 10

29.08.2019 2019
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  268/2019

privind aprobarea înființării unei Cărți Funciare pentru suprafața de teren,
situată în str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 10



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 47274/2019 al Biroului de Evidenţă şi Evaluare Patrimoniului din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Ordinului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza dispoziţiilor art. 286 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În conformitate cu dispoziţiile art. 287 lit. b din OUG. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. - Se aprobă înființarea unei Cărți Funciare pentru înscrierea terenului situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 10 în suprafață de 217 mp, având categoria de folosință curți, construcții în conformitate cu Documentația cadastrală de identificare, executată de persoana fizică autorizată de ANCPI ing. Luffy Vilmos, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2. - Se declară ca bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Sfântu Gheorghe, a terenului identificat la art. 1 și se întabulează în domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. - Inventarul domeniului public al municipiului Sfântu Gheorghe aprobat prin HG 975/2002, cu modificările și completările ulterioare, se va modifica în sensul prevederilor art. 1, în condiţiile legii.
ART. 4. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţiei Patrimoniu, Direcția Economică și Direcția Finanțe Publice Municipale din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 29 august 2019.

                              PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                               CONTRASEMNEAZĂ
                                      Toth-Birtan Csaba                                                                          Pentru SECRETAR
                                                                                                                                                   Morar Edith


Anexă