ro
 
Luni, 22. Septembrie 2025.

HOTĂRÂREA NR 61/2019 privind acordarea unui mandat special reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor URBAN LOCATO SRL Sfântu Gheorghe cu privire la aprobarea realizării unei investiții noi la hala de producție în Parcul Industrial ”SEPSIIPAR”

28.02.2019 2019
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  61/2019

privind acordarea unui mandat special reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală

a Acționarilor URBAN LOCATO SRL Sfântu Gheorghe cu privire la aprobarea realizării unei investiții noi

la hala de producție în Parcul Industrial ”SEPSIIPAR”



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 12078/2019 al Biroului Monitorizare Societăţi Comerciale şi Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 27/04.02.2019 al administratorului URBAN LOCATO SRL Sfântu Gheorghe înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 7841/04.02.2019;
Având în vedere prevederile Contractului de mandat nr. 52237/2016 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, pe de o parte, și consilierii locali, Debreczeni László și Balint Josif, pe de altă parte;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. a şi alin. (3) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. - Se mandatează reprezentanții Municipiul Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acționarilor a URBAN LOCATO SRL Sfântu Gheorghe, pentru aprobarea realizării unei investiții noi constând în recondiționarea halei de producție ce face obiectul Contractului de concesiune nr. 98/01.08.2018 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și URBAN LOCATO SRL, în Parcul Industrial ”SEPSIIPAR”, conform devizului general anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează Consiliul de Administrație URBAN LOCATO SRL Sfântu Gheorghe, Direcția Economică și Biroul Monitorizare Societăți Comerciale și Servicii Comunitare de Utilități Publică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 28 februarie 2019.

                        PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                           CONTRASEMNEAZĂ
                                    Kolcza István                                                                                                SECRETAR
                                                                                                                                                   Kulcsár Tünde-Ildikó


Anexa