HOTĂRÂREA NR. 24/2015 privind dezlipirea unui teren situat în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Podului fn.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 24/2015
privind dezlipirea unui teren situat în municipiul Sfântu Gheorghe,
strada Podului fn.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 338/05.01.2015 al Arhitectului şef al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 879 din Codul Civil şi al Titlului II din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare ;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă dezlipirea terenului proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe cu drept de administrare Consiliul local al municipiului Sfântu Gheorghe, situat în str. Podului fn., înscris în C.F. nr. 27238 Sfântu Gheorghe, sub nr. cad. 27238, în suprafaţă de 947 mp, pe trei loturi, potrivit documentaţiei cadastrale elaborată de persoană fizică autorizată Stănescu Dan topograf, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, după cum urmează:
- lotul nr. 1 cu nr. cad. 37827, în suprafaţă de 370 mp., teren parţial împrejmuit;
- lotul nr. 2 cu nr. cad. 37828, în suprafaţă de 225 mp., teren împrejmuit;
- lotul nr. 3 cu nr. cad. 37829, în suprafaţă de 352 mp., teren împrejmuit;
ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe la, 29 ianuarie 2015.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |