HOTĂRÂREA NR. 123/2014 privind dezlipirea unui teren situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Gödri Ferenc fn.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 123/2014
privind dezlipirea unui teren situat în municipiul Sfântu Gheorghe,
str. Gödri Ferenc fn.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 17.580/07.04.2014 al Arhitectului şef al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Notificarea nr. 78/2002 depusă de numitul Papp Gheza;
În baza prevederilor art. 879 din Codul Civil şi al Titlului II din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare ;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă înscrierea dreptului de proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe şi dreptul de administrare a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe, asupra terenului situat în str. Gödri Ferenc fn, proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului Popular al oraşului Sfântu Gheorghe, înscris în C.F. nr. 28591 Sfântu Gheorghe, sub nr.top. 134/7/2/1/2/4, în suprafaţă de 253 mp.
ART. 2. - Se aprobă dezlipirea terenului situat în str. Gödri Ferenc fn, înscris în C.F. nr. 28591 Sfântu Gheorghe, sub nr. top. 134/7/2/1/2/4, în suprafaţă de 253 mp, pe două loturi, potrivit documentaţiei cadastrale elaborată de persoană fizică autorizată Luffy Vilmos topograf, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, după cum urmează:
- lotul nr 1 cu nr. cad. 37255, în suprafaţă de 133 mp. cu situaţia juridică neschimbată;
- lotul nr 2 cu nr. cad. 37256, în suprafaţă de 120 mp, face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe la, 30 aprilie 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |