ro
 

HOTĂRÂREA NR. 457/2021 privind cesiunea și transcrierea unor contracte de concesiune, precum și prelungirea unor contracte de concesiune asupra unor suprafeţe destinate extinderii contrucţiilor pe terenurile alăturate

30.12.2021
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 457/2021

privind cesiunea și transcrierea unor contracte de concesiune, precum și prelungirea unor contracte de concesiune asupra unor suprafeţe destinate extinderii contrucţiilor pe terenurile alăturate

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 82.382/2021 al Biroului Locativ și Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 74.141/16.11.2021 a numitei Dumitra Eugenia Ecaterina Dorina;
Având în vedere prevederile Cap. III art. 2 alin. (2) din Contractele de concesiune;
Având în vedere Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe, aprobat prin HG nr. 975/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată;
În baza prevederilor art. 61 alin. (3) din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 15 lit. e din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă cesiunea Contractului de concesiune nr. 13.939/2008 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe şi Hetser Endre, potrivit clauzelor cuprinse în contractul de cesiune, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă transcrierea Contractului de concesiune nr. 8.933/2017 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe şi TORO IMPEX SRL, potrivit clauzelor cuprinse în contractul de cesiune, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă
ART. 3.- Se aprobă transcrierea contractului de concesiune nr. 20.148/2010 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și SECOND SOURCE SRL, potrivit clauzelor cuprinse în proiectul actului adițional nr. 1/2021, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.

ART. 4. - (1) Se aprobă prelungirea contractelor de concesiune încheiate cu proprietarii construcţiilor, având ca obiect terenuri din domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe, amenajate pentru asigurarea accesului din exterior în unităţile de comerţ şi prestări de servicii, potrivit datelor de identificare cuprinse în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(2) Se aprobă proiectele actelor adiţionale, ce se vor încheia cu titularii contractelor de concesiune, anexele nr. 5-6 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. – Cu asigurarea executării prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Locativ și Ocuparea Domeniului Public şi Direcţia Generală Economică și Finanţe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 30 decembrie 2021.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Kondor Ágota

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexele 1-6