ro
 
Sâmbătă, 06. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 432/2022 privind aprobarea participării în cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), runda a doua, în parteneriat cu comuna Bodoc

13.10.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 432/2022

privind aprobarea participării în cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), runda a doua, în parteneriat cu comuna Bodoc

Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 66.171/2022 al Serviciului Elaborare, Implementare Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 65907/10.10.2022 a comunei Bodoc;
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență și a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României;
Având în vedere prevederile Legii nr. 231/2021 privind aprobarea OUG nr. 24/2021 pentru modificarea și completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență, necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, respectiv a prevederilor OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, Ghidului specific Componentei 10 – Fondul Local, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenjarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu art. 129 alin. (4) lit. f și alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă participarea municipiului Sfântu Gheorghe în cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I. 1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), a doua rundă de atragere de fonduri, în parteneriat cu comuna Bodoc.
ART. 2. – Se aprobă Nota de fundamentare a proiectului „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc”, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Comuna Bodoc, în scopul depunerii și implementării proiectului „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), a doua rundă de atragere de fonduri, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. – Se aprobă descrierea sumară a investiției privind proiectul „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc”, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. – Se aprobă valoarea totală a proiectului „Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice, 10 m în cadrul parteneriatului: UAT Municipiul Sfântu Gheorghe - UAT Comuna Bodoc” în cuantum de 56.939.886,36 lei, din care valoarea aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR pentru Municipiul Sfântu Gheorghe în valoare de 47.848.644,00 lei și pentru Comuna Bodoc în valoare de 0,00 lei, precum și valoarea TVA aferentă acestor tipuri de cheltuieli în cuantum de 9.091.242,36 lei.
ART. 6. – Se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe pentru semnarea, în numele și pentru Municipiul Sfântu Gheorghe, a acordului de parteneriat, a tuturor actelor necesare depunerii, precontractării și contractării proiectului, precum și a contractului de finanțare aferent acestuia.
ART. 7. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Toth-Birtan Csaba, Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Municipale și Direcția Generală de Dezvoltare, Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 13 octombrie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Csatlos László

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3