HOTĂRÂREA NR. 393/2024 privind încheierea unui contract de parteneriat între municipiul Sfântu Gheorghe, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din municipiul Sfântu Gheorghe în vederea finanțării și implementării în comun a programului „Școală după școală”
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 393/2024
privind încheierea unui contract de parteneriat între municipiul Sfântu Gheorghe, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din municipiul Sfântu Gheorghe în vederea finanțării și implementării în comun a programului „Școală după școală”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 56149/2024 al Compartimentului administrație locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Decizia nr. 909/04.10.2024 a Consiliului de Administrație al IȘJ Covasna;
Având în vedere cererea nr. 904/16.09.2024 a Fundației Creștină „Diakonia” înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 56108/10.10.2024, prin care solicită sprijin pentru realizarea parteneriatului în vederea realizării Programului „Școală după școală”;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5349/2011 privind aprobarea metodologiei de organizare a Programului „Școala după școală”, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 74 din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. e și alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă încheierea unui contract de parteneriat între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Nicolae Colan” Sfântu Gheorghe, în vederea finanțării și implementării în comun a Proiectului educațional „Școală după școală”.
ART. 2. - Se aprobă proiectul Contractului de parteneriat, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu semnarea contractului de parteneriat se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 4. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András, Direcția generală economică și fiscală și Compartimentul pentru învățământ și cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 14 octombrie 2024.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Ferenczy Ágnes-Kanilla |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |