HOTĂRÂREA NR. 375/2025 privind aprobarea instituirii unui drept de trecere pentru amplasarea rețelei de canalizare a apei pluviale, în municipiul Sfântu Gheorghe, str. József Attila
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 375/2025
privind aprobarea instituirii unui drept de trecere pentru amplasarea rețelei de canalizare a apei pluviale, în municipiul Sfântu Gheorghe, str. József Attila
Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 52892/2025 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 52286/2025 emisă de Comparimentul investiții din cadrul Direcției Investiții;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 621 și art. 622 din Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c și d coroborat cu alin. (7) lit. n și alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - (1) Se aprobă constituirea dreptului de trecere pentru utilităţi pentru amplasarea rețelei de canalizare a apei pluviale, constând în conducte, cămine de vizitare, precum și orice alte elemente ce asigură funcționarea sistemului de canalizare, în conformitate cu Planul de situație elaborat de Luffy Vilmos, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(2) Se aprobă proiectul Convenţiei, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(3) Cu semnarea convenţiei se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia investiții și Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 08 septembrie 2025.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ József Álmos- Zoltán |
CONTRASEMNEAZĂ pentru SECRETAR GENERAL Morar Edith |